Verificari efectuate de către politistii Serviciului de Investigare a Fraudelor Călăraşi

În zilele de 22 iunie şi 24 iunie, ofiţeri de poliţie din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Călăraşi au efectuat verificări cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, la punctele de lucru a patru societăţi comerciale, situate pe raza Municipiului Călăraşi şi a localităţii Dragalina, ocazie cu care au constatat că, în cadrul celor patru firme, sunt utilizate mai multe programe pentru calculator, pentru care reprezentanţii societăţilor comerciale nu deţin licenţe legale, respectiv facturi de achiziţie a acestor programe.

computer

În continuare, faţă de administratorii societăţilor comerciale se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare dintre următoarele modalităţi: instalare, stocare, rulare sau executare, afişare ori transmitere în reţea internă, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluţie prin Parchet.

Un Comentariu la "Verificari efectuate de către politistii Serviciului de Investigare a Fraudelor Călăraşi"

  1. Pingback: Verificari efectuate de către politistii Serviciului de Investigare a Fraudelor Călăraşi | Ziarul Semnal de Călăraşi

Leave a Reply

Your email address will not be published.