Varianta poliţiei în cazul „bostănarilor din Scânteia agresaţi de poliţie”

Data:

S-au simţit bine toată ziua, până când au început să le bage alţii prostii în cap…

Poliţia din Ialomiţa a ajuns iar pe prima pagină în ziarele centrale. Şi nu de bine. Motivul? Doi bărbaţi din Scânteia care acuzau nişte poliţişti de agresiune, dar şi de multe altele. Cum în astfel de cazuri, „datorită cadrului dispoziţional intern”, nu există o reacţie rapidă din partea Inspectoratului, este normal ca jurnaliştii să îşi formeze propria părere, în funcţie de declaraţiile şi dovezile pe care le obţin. Astfel că, după apariţia în presa centrală şi locală a acestui eveniment, poliţia, prin vocea adjunctului Poliţiei municipiului Slobozia, subcomisar Vasile Andrei, a încercat să destrame impresia „preformată” a jurnaliştilor „potrivnici” faţă de poliţişti, ulterior şi Biroul de presă venind cu varianta oficială.
Potrivit declaraţiilor subcomisarului, „un infractor recidivist, nemulţumit de faptul că, fiind parte vătămată într-un dosar, adversarul lui a primit doar o amendă, s-a adresat şefului de post. Ce s-a întâmplat, domnule, de ce a primit doar o amendă? Şeful de post i-a explicat că dosarul se află la Parchet, iar soluţia o dă procurorul şi nu poliţistul. Persoana asta nevinovată, un infractor, repet, nu a fost mulţumit şi a dezvoltat o aversiune faţă de şeful de post, care s-a manifestat în timp. Azi a adresat o ameninţare, mâine nu ştiu ce, a doua zi a stat la pândă la colţul locuinţei poliţistului, i-a adresat injurii, unele într-un mod foarte public, tare, zgomotos, într-o cârciumă, totul combinat cu noaptea de vineri, când a stat la pândă efectiv lângă locuinţa şefului de post. Şeful de post a primit un apel pe 112 şi a fost nevoit să plece de acasă. L-a văzut pe infractor şi i-a atras atenţia soţiei să aibă grijă. Iar la ora 2 noaptea, evenimentul s-a întâmplat. Infractorul a intrat în curtea poliţistului, înarmat cu o furcă, a început să strige, să urle… ameninţări. Soţia şefului de post l-a sunat, iar şeful de post i-a sugerat să strige la vecini. A venit un vecin, a luat femeia cu cei doi copii în braţe la două noaptea, s-a refugiat în curtea vecinului, iar respectivul vecin a intervenit, infractorul ieşind din curte cu furca lui cu tot. Poliţistul s-a întors la locuinţă după ce a rezolvat 112-ul şi a raportat evenimentul. A rezistat tentaţiei de a-şi face dreptate singur, să se ducă direct la individul respectiv. M-a sunat şi m-a întrebat ce să facă. I-am spus: conform legii… Pentru că era vorba de violare de domiciliu, legea prevede să trimitem echipe. Am trimis echipă de cercetare, l-au căutat pe individ, l-au găsit undeva într-o bostănărie, într-un bordei şi l-au chemat la Bază. A început să se manifeste foarte violent. În general, cei care sunt cu musca pe căciulă, au grijă să ne facă un anumit circ la limita legii, să se opună metodelor de încătuşare, să înjure… În ajutorul lui a sărit un alt infractor, condamnat pentru tâlhărie şi pentru altele. A primit acelaşi tratament legal, respectiv a fost încătuşat. Amândoi au fost aduşi la sediul poliţiei, li s-a adus la cunoştinţă pentru ce sunt cercetaţi, s-a luat legătura cu procurorul, căruia i s-a raportat…Ni s-au dat anumite indicaţii, noi le-am respectat, pentru că aşa ne obligă codul de procedură penală, iar cei doi au plecat bine mersi. S-au simţit bine toată ziua, până când au început să le bage alţii prostii în cap… Ia mergeţi voi la spital, internaţi-vă, vă daţi răniţi. S-au dus înapoi în bordeiul ăla acolo, au început să se tăvălească, aoleu nu mai pot, să vină salvarea, presa, toate televiziunile, ceea ce s-a şi întâmplat… Aşteptăm rezultatul. Am luat act de sesizările lor făcute pe 112 că sunt victime ale agresiunii poliţiştilor, am consemnat sesizările, le-am îndrumat acolo unde le este locul şi la acest moment avem aşa: o plângere a soţiei poliţistului pentru că a intrat în curte şi două sesizări ale infractorilor împotriva poliţiştilor cum că i-au agresat. O să le producem şi o mică surpriză, dar din raţiuni de securitate a anchetei nu pot să le dezvălui. Le dorim succes în acţiunea lor. Este adevărat că, asta e, mass media ne este potrivnică, ne-am învăţat cu acest climat. Noi însă ne vedem de treabă şi luăm măsurile legale”, a afirmat Vasile Andrei în cadrul şedinţei ATOP susţinută vineri, la Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea”.
Luni, 21 septembrie, Biroul de presă al IPJ a trimis un punct de vedere al instituţiei, din care spicuim doar momentele în care poliţia a ajuns la „bostănărie”, iar cei doi au fost aduşi la poliţie.
„(…) Bărbatul a început să se manifeste violent adresându-le injurii şi ameninţări cu moartea, iar în momentul în care şeful Postului de Poliţie Scânteia s-a apropiat de el a încercat să-l lovească cu pumnul. În această situaţie, prin folosirea forţei, împreună cu alţi doi poliţişti, l-a imobilizat şi încătuşat pe făptuitor.
Concomitent, dinspre câmp, cu o căruţă, a venit şi A. Costel, care văzându-l pe A. Ionel încătuşat a început să se manifeste violent, aducând  la rândul său injurii şi ameninţări poliţiştilor, fapt pentru care şeful Postului de Poliţie Traian l-a somat să înceteze, scoţând pistolul din dotare la vedere pentru descurajarea acestuia şi prevenirea unui potenţial  incident, dat fiind că A. Costel avea în mână o furcă. Urmare  acestei somaţii şi a faptului că a recunoscut poliţistul după voce, bărbatul s-a liniştit, solicitând însă, în mod insistent, ca Ionel A. să fie descătuşat şi să nu fie condus la postul de poliţie.
Nemulţumit de explicaţia poliţiştilor, A. Costel a început din nou să se manifeste agresiv, încercând să-i împiedice să-l conducă la autoturism pe A. Ionel, fapt pentru care, prin folosirea forţei, şi acesta a fost imobilizat şi încătuşat.
La sediul Postului de Poliţie Scânteia cei doi au fost descătuşaţi în vederea audierii, moment în care au început să se manifeste din nou violent, ţipând, dărâmând obiectele de mobilier, lovindu-se cu capul de pereţi şi trântindu-se pe jos. Din această cauză, s-a procedat din nou la imobilizarea şi încătuşarea lor, impunându-se folosirea forţei fizice pentru a preveni automutilarea celor doi şi distrugerea obiectelor din incinta postului. Cu toate acestea, cei doi au continuat să aducă injurii şi ameninţări cu moartea tuturor poliţiştilor prezenţi.
După aproximativ o oră, cei doi s-au calmat, iar în momentul în care li s-a solicitat să facă declaraţii scrise în legătură cu cele întâmplate, au refuzat spunând că nu vor să facă nicio declaraţie întrucât sunt în stare de ebrietate, precizând că se vor prezenta a doua zi la Postul de Poliţie Scânteia pentru a-şi consemna declaraţiile.
Facem precizarea că cei doi sunt recidivişti şi au fost anterior condamnaţi pentru infracţiuni cu violenţă şi cu pericol social ridicat.
Aspectele prezentate fac obiectul dosarului penal nr. 2376/P/2009, în care sunt cercetaţi Ionel A., de 30 ani, din comuna Griviţa,  sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu, distrugere şi ultraj şi Costel A., de 33 ani, din aceeaşi localitate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj şi împiedicarea sub orice formă a organului de urmărire penală sau de menţinere a ordinii publice de a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu privind legitimarea sau conducerea unei persoane la sediul poliţiei ori a altui organ de stat de a lua măsurile necesare pentru menţinerea ori restabilirea ordinii publice. La data de 14 septembrie a.c. în dosarul penal a fost declinată competenţa de cercetare şi soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia.
Menţionăm că atât acest dosar penal, cât şi cel întocmit cu privire la eventualele abuzuri ale poliţiştilor sunt instrumentate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, instituţie competentă să se pronunţe cu privire la legalitatea intervenţiei şi modului de acţiune a poliţiştilor”, precizează IPJ.

Alin Radu
Alin Radu
Dupa doi ani petrecuti in presa centrala (Prima TV si Evenimentul Zilei) am fondat reteaua de publicatii locale "Semnal". Astfel, in 2002 aparea ziarul Semnal in judetele Ialomita si Calarasi. Ulterior in portofoliul Grupului de Presa Semnal s-au mai adaugat si alte publicatii locale in judetele: Ilfov, Giurgiu, Dambovita, Prahova, Buzau, Arges si Olt. Cred cu tarie ca presa este cu adevarat cea de-a patra putere in stat. Conditia primordiala este sa fie presa adevarata. Sau asa cum imi place sa spun: "Presa trebuie sa serveasca cetatenii, nu guvernantii!"

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Share articol:

Ultimele articole

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Articole asemanatoare
SEMNAL

BUCHAREST OPERA FESTIVAL – ALL PUCCINI EDITION, 7-16 iunie 2024, la ONB

Anul centenar puccinian este sărbătorit la Opera Națională București prin cea...

Un adolescent din Călărași dat dispărut a fost găsit de poliție în gara Constanța

În data de 15 aprilie curent, ofițeri din cadrul...

20 de persoane, condamnate definitiv pentru vaccinări fictive anti-Covid-19

Douăzeci de persoane au fost condamnate definitiv de Curtea...

S-a dat în circulație tronsonul Popești Leordeni – Vidra – Jilava de pe A0

Consiliul Județean (CJ) Ilfov a anunțat, în cursul zilei...