Valentina Naforniţă, Ruxandra Donose şi Ştefan Pop, alături de Orchestra Operei Naţionale Bucureşti dirijată de Daniel Jinga, pe scena Teatro La Fenice din Veneţia, pe 28 noiembrie

Valentina Nafornița, Ruxandra Donose și Ștefan Pop, acompaniați de Orchestra Operei Naționale București dirijată de Daniel Jinga, prezintă joi, 28 noiembrie, ora 19:30 concertul de gală Ziua Națională a României pe scena La Fenice – Stele ale Operei Româneşti la Veneţia.

!!!!28.11 Venetia Doar Cu Parteneri Media.cdr

Proiectul este finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, fiind organizat de  Opera Națională București şi realizat în parteneriat cu Ambasada României în Republica Italiană și cu Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în contextul manifestărilor ce marchează 145 de ani de relații diplomatice între România și Italia.

Concertul de gală Ziua Națională a României pe scena La Fenice – Stele ale Operei Româneşti la Veneţia este un proiect ce are în centru promovarea marilor interpreţi români de operă în faţa comunităţilor de români din afara graniţelor – Valentina Nafornița, Ruxandra Donose și Ștefan Pop fiind la rândul lor reprezentanţi marcanţi ai comunităţii românilor de pretutindeni, vedete ale artei lirice internaţionale.

„Suntem încă în anul 2024 și nu contenim să îl celebrăm pe Puccini. De data aceasta sunt fericită să anunț că voi cânta pe scena teatrului La Fenice împreună cu Orchestra Operei Naționale București și maestrul Daniel Jinga și cu minunații mei colegi tenorul Ștefan Pop și mezzosoprana Ruxandra Donose. Vom cânta Puccini, vom celebra de Ziua Națională a României și vom aduce și compoziții de compozitori români pe această minunată scenă.” – soprana Valentina Nafornița

„Se apropie 1 decembrie și cu nerăbdare aștept să mă întorc la Veneția, pe scena teatrului La Fenice, împreună cu Opera Națională București și alături de doi dragi colegi, soprana Valentina Naforniță și tenorul Ștefan Pop. Vom sărbători România, vom sărbători și muzica și pe Puccini, opera și bucuria de a ne afla din nou în fața extraordinarului public.” – mezzosoprana Ruxandra Donose

De-a lungul timpului, pe scena prestigiosului Teatru La Fenice din Veneția au cântat artiști români de renume precum Hariclea Darclée, Florica Cristoforeanu, Ileana Cotrubaș, Virginia Zeani, Mariana Nicolesco, Leontina Văduva, Viorica Cortez, Ruxandra Donose, Marina Krilovici, Ștefan Pop, Angela Gheorghiu, Roxana Constantinescu, Elena Moșuc, Șerban Vasile, Cezar Ouatu, Petre Munteanu, Maria Cebotari, Eugenia Moldoveanu și Viorica Ursuleac, care au scris pagini importante în istoria operei mondiale.

Ziua Națională a României pe scena La Fenice – Stele ale Operei Româneşti la Veneţia este unproiect cultural naţional de anvergură ce integrează repertoriul românesc – cu influenţe folclorice – în tezaurul muzical internaţional, din program nelipsind lucrări de George Enescu, Iosif Ivanovici sau Tiberiu Brediceanu.

Inițiativa organizării cu prilejul Zilei Naționale a României a unui concert de gală, menit a deveni memorabil prin participarea unor mari artiști români din domeniul muzicii clasice cu o carieră internațională impresionantă, s-a născut din dorința de împrospătare a contactului comunității de români din Europa cu excelența artei interpretative naționale și cu muzica autohtonă și universală într-un eveniment de excepție.

Artiștii români care au plecat din țară pentru a-și împărtăși talentul lumii întregi au dorința de a reîntâlni publicul din rândul căruia au venit, cel românesc, fie că el se găsește acasă sau în străinătate. Concertul de gală aduce astfel voci care strălucesc pe cele mai mari scene (Covent Garden, Staatsoper din Viena, Opera din Paris, Metropolitan Opera), cu un repertoriu accesibil publicului larg, ce conține și creații muzicale românești.

Programul cuprinde lucrări de G. Enescu, G. Puccini, F. Cilea, G. Rossini, T.  Brediceanu, G. Verdi, V. Bellini, Iosif Ivanovici, alcătuirea lui marcând şi faptul că 2024 a fost cunoscut în întreaga lume ca Anul Puccini.

Valentina Nafornița – soprană

Valentina Nafornita

La scurt timp după absolvirea Universității Naționale de Muzică din București, Valentina Nafornița a câștigat concursul BBC Cardiff Singer of the World și și-a început cariera internațională de cântăreață de operă.

Ca tânără membră a ansamblului Operei de Stat din Viena, Valentina Nafornița și-a dezvoltat un repertoriu vast. “Papagena” sa din Flautul fermecat de Mozart a fost urmată de mai multe debuturi remarcabile, printre care “Musetta” (La Bohème), “Susanna” (Le nozze di Figaro), “Pamina” (Die Zauberflöte), “Norina” (Don Pasquale), “Zerlina” (Don Giovanni), “Adina” (L’elisir d’amore), “Oscar” (Un ballo in maschera) și “Ilia” (Idomeneo).

Debutul său în rolul “Zerlina” la Festivalul de la Salzburg din vara anului 2014 a fost urmat de apariții la Opéra national de Paris în rolul titular din Iolanta, la Opéra de Lausanne în rolul “Contessa” din Le nozze di Figaro și la Operele de Stat din Hamburg, Berlin și München, Teatro alla Scala din Milano.

Alte momente importante din cariera sa includ rolurile “Helena” în Visul unei nopți de vară de Britten la Opera de Stat din Viena, “Musetta” (La Bohème) la Teatro de Liceu din Barcelona, “Fiordiligi” (Così fan tutte) la Teatro del Maggio Musicale din Florența sub bagheta lui Zubin Mehta și o adaptare cinematografică a operei La Bohème pentru RAI Italia.

În stagiunea 2022/ 23, Valentina Nafornița revine la Teatro del Maggio Musicale din Florența, unde apare pentru prima dată pe scenă în rolul “Micaëla” din Carmen de Bizet. Cu mare succes și-a făcut debutul și la Teatro Carlo Felice din Genova în rolul “Rosalinde” din Die Fledermaus, în regia muzicală a lui Fabio Luisi.

În stagiunea 2023/24 debutează ca “Mimì” (La Bohème) la Opera de Stat din Berlin și va interpreta, din nou, rolul “Zerlina”, de data aceasta la Teatro San Carlo din Napoli.

Artista lucrează în mod regulat cu dirijori de talie mondială precum Bertrand de Billy, Guillermo García Calvo, Karel Mark Chichon, Gustavo Dudamel, Ádám Fischer, Louis Langrée, Cristian Mandeal, Ingo Metzmacher, Kazushi Ono, Evelino Pidò, Peter Schneider și Franz Welser-Möst, Keri-Lynn Wilson, Simone Young și Massimo Zanetti.

Primul ei album, Romance, a fost lansat de casa de discuri Alpha în 2020, fiind apreciat de critica muzicală.

Ștefan Pop – tenor

Stefan Pop

Născut în Bistriţa, având o pregătire muzicală solidă după studiul viorii timp de doisprezece ani, Ştefan Pop a absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” (catedra de canto) din Cluj Napoca.  După ce a câștigat majoritatea concursurilor naționale de canto, în anul 2008, la vârsta de 21 de ani, a debutat în rolul Nemorino din opera „L’elisir d’amore” de Gaetano Donizetti pe scena Operei Naționale Române din Timișoara și în opera „Il Matrimonio Segretto” de Domenico Cimarosa la Opera Maghiară din Cluj- Napoca. În martie 2009 a fost invitat să cânte la premiera mondială a lucrării „Colindă-Baladă op. 46″ de György Kurtág alături de Orchestra Filarmonicii Transilvania din Cluj Napoca. Debutul său internațional, spectaculos, a avut loc în luna decembrie a anului 2009 la vârsta de doar 22 de ani, cu rolul Alfredo din opera „La Traviata” de Giuseppe Verdi la „Teatro dell’Opera” din Roma în celebra producție regizată de Franco Zeffirelli. Curând a urmat debutul la Opera Națională Greacă, tot în opera „La Traviata”. 

La 23 de ani, în 2010, a câștigat două dintre cele mai importante concursuri internaționale de canto la doar șapte zile diferență, pe două continente diferite: Operalia, găzduită de „Teatro alla Scala” din Milano sub atenta îndrumare a maestrului Placido Domingo, unde a fost printre puținii concurenți din întreaga istorie a concursului care au câștigat două premii în aceeași seară, premiul I și premiul publicului și 6th International Music Competition din Seul, unde a câștigat premiul I. 

După ce a câștigat Operalia, Ștefan Pop a debutat la „Teatro Verdi” din Trieste (2010) în rolul Nemorino din opera „L’elisir d’amore” și la Opera de Stat din Hamburg (2011) iar la Opera de Stat din Viena (2011), sub bagheta lui Evelino Pido, a debutat cu rolul Elvino din opera „La Sonnambula” de Vincenzo Bellini. Anul 2013 i-a adus debutul la Teatrul Bolșoi din Moscova în rolul lui Alfredo și, de asemenea, debutul în rolul titular din opera “Faust” de Charles Gounod la Opera Națională din București.  

În iunie 2014 a debutat în rolul Rodolfo, în varianta de concert a operei „La bohème” de Giacomo Puccini, la „Salle Pleyel” din Paris, alături de Patrizia Cioffi (Mimi). Mai târziu, în august 2014, a debutat și în rolul cântărețului italian din opera „Der Rosenkavalier” de Richard Strauss la renumitul Festival de la Salzburg, spectacol disponibil și pe DVD. Tot în 2014 a cântat în „La Traviata” la Opera Menorca alături de Leo Nucci și Norah Amselem. În februarie 2015, Ștefan Pop a debutat în opera “Don Giovanni” de Wolfgang Amadeus Mozart la Opera „Bastille” din Paris, alături de o distribuție de excepție, sub bagheta lui Alain Altinoglu. A participat la două festivaluri importante de operă, Festivalul Menuhin din Gstaad, Elveția, în rolul Don Ottavio din opera Don Giovanni (alături de Tatiana Lisnic și Erwin Schrott) și la Festivalul “George Enescu” de la București, într-un concert în aer liber condus de David Crescenzi. În noiembrie 2015 i s-a oferit titlul de cetățean de onoare al orașului natal, Bistrița.

Ruxandra Donose – mezzsoprană

Selectie Ruxandra 2019; Va Fi Tiparita Pe Afis

Printre cele mai cunoscute și apreciate mezzosoprane din generația sa, Ruxandra Donose a captat atenția publicului și a criticii de specialitate în teatre de operă și săli de concerte din întreaga lume. Asociată inițial mai mult cu stilul Belcanto, muzica lui Mozart sau muzica franceză, în ultimii ani s-a îndreptat spre repertoriul dramatic german și italian, bucurându-se de un enorm succes în rolul Kundry din opera „Parsifal“ de Wagner cu Filarmonica din Berlin sub bagheta lui Sir Simon Rattle, în Elektra din opera „Orest“ de Manfred Trojahn la Opera din Zürich sau Sieglinde în „Walkiria“ de Wagner, la Londra, sub bagheta lui Vladimir Jurowski.

Într-o carieră care se desfășoară de peste 30 de ani la nivel internațional, Ruxandra Donose a cântat pe cele mai mari scene de operă ale lumii, de la Royal Opera Covent Garden, Londra până la Metropolitan New York, trecând prin Wiener Staatsoper, Theater an der Wien, Opera Paris Bastille, Théatre de Chatelet Paris, Opéra de Lyon, Teatro Real Madrid, Opernhaus Zürich, Grand Théatre de Genève, Deutsche Oper Berlin, Bayerischer Staatsoper München, Teatro la Fenice Venezia, Grande Teatro di Torino, Opera Bolshoi din Moscova, Opera din Praga, Opera din Budapesta, Opera din Beijing, Opera din Shanghai, ca și Toronto Opera Company, San Francisco Opera, Los Angeles Opera, Chicago Opera, Philadelphia Opera, San Paolo Opera, Opera din Copenhaga, Opera din Helsinki, Glyndebourne Festival, Grange Park Opera, Sn Festival in Singapore, Festivalul de la Salzburg și multe altele.

De asemenea, a fost solistă în concerte sau a susținut recitaluri în cele mai reputate săli de concert din lume de la Wigmore Hall, Royal Festival Hall, Barbican Theatre din Londra, la Carnegie Hall din New York, trecând prin Konzerthaus Viena, Musikverein Viena, Salle Pleyel Paris, Tokyo Bunka Kaikan, Ceaikovski Hall din Moscova, Sala Gasteig din München, Tonhalle Zürich etc. A colaborat cu dirijori precum Sergiu Celibidache, Claudio Abbado, Mariss Jansons, Pierre Boulez, Sir Colin Davis, Zubin Mehta, Charles Dutoit și alți artiști importanți.

Ruxandra Donose a interpretat și a înregistrat și mult repertoriu baroc pentru EMI, Deusche Gramphone, Decca, Naive și alte importante case de discuri, cu orchestre ca Armonia Atenea, La Cetra, Concerto Köln, I Barrochisti etc. Repertoriul său mai cuprinde și multe lucrări vocal simfonice sau lieduri. Înregistrarea ei cu Stabat Mater de Dvořák sub bagheta lui Giuseppe Sinopoli a fost nominalizată la cea de-a 44-a ediție a premiilor Grammy.

Printre proiectele sale din viitorul apropiat se numără recitaluri de lied la Viena, opera “Tristan și Isolda” de Wagner la Tokio, sub bagheta lui Marek Janowski și premiera americană a operei “Innocence“ de Kaija Saariaho la opera din San Francisco.

Daniel Jinga – dirijor

Daniel Jinga a urmat cursurile Universității Naționale de Muzică din București, pe care le-a absolvit în anul 2003. În anul 2004 și-a finalizat cursurile de master în Stilistică Dirijorală – Dirijat Cor Academic ale Universității Naționale de Muzică București iar în anul 2012 i s-a acordat titlul de Doctor în Muzică al aceleiași universități. I-a avut ca profesori de dirijat sau mentori pe Marin Constantin, Petre Crăciun, Stelian Olariu, Dan Mihai Goia și Valentin Gruescu.

În paralel a absolvit și alte cursuri de perfecționare: Masterclass internațional de dirijat operă, susținut de Prof. Univ. Dr. Dumitru Goia, Masterclass de dirijat coral susținut cu Corul „Arnold Schoenberg” de către Prof. Erwin Ortner și Masterclass de dirijat coral și stilistică dirijorală, susținut de Sharon Hansen (Profesor de Muzică și Artă la Universitatea din Wisconsin, SUA).

Marin Constantin îl numește în anul 2003, dirijor secund al Corului Național de Cameră „Madrigal”, legitimându-i astfel calitățile dirijorale. Din dorința de a se exprima artistic într-o manieră autentică, părăsește emblematicul „Madrigal” și înființează Corul de Cameră „Accoustic”, împreună cu cei mai valoroși colegi ai generației sale. Corul „Accoustic” își construiește în scurt timp o identitate repertorială nouă și o sonoritate proprie, la acest lucru contribuind colaborările cu lumea teatrului, concertele și imprimările de muzică contemporană realizate în colaborare cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România.

În anul 2009 debutează la pupitrul Orchestrei Simfonice București în cadrul spectacolelor-eveniment „Ascultă, Simte, DescOperă” alături de tenorul Vlad Miriță. Acesta este începutul unui lung șir de spectacole-eveniment pe care le va face în săli importante sau în aer liber alături de vedete din toate genurile muzicale, preferând pentru o perioadă proiectele pop-rock simfonic, spațiile neconvenționale și zona experimentală a manifestărilor muzical-artistice.

Anul 2012 îi aduce o liniștire a activității și o cristalizare a aspirațiilor dirijorale. Câștigă concursul organizat de Opera Națională București pentru postul de Maestru de cor și începe o frumoasă ucenicie și activitate dirijorală alături de legendarul Stelian Olariu. În egală măsură cu Marin Constantin, acesta avea să traseze o ultimă tușă asupra personalității dirijorale în formare a încă tânărului dirijor Daniel Jinga. Va învăța aici meseria de „maestru de cor”, va asista și va pregăti el însuși premiere puse în scenă de Opera Națională București.

În paralel, continuă să fie prezent ca dirijor cu o multitudine de orchestre din București sau din țară. Se apropie de genul musical și debutează la pupitrul Teatrului Național de Operetă „Ion Dacian”. Concertează la Ateneul Român, Sala Radio, Sala Palatului, Palatul Patriarhiei, etc., spectacolele sale devenind tot mai cunoscute și apreciate.

În 2015 este numit dirijor principal al Orchestrei Simfonice „Muntenia” din Târgoviște și începe o revigorare a activității concertistice a acestui ansamblu, aducând alături de el o pleiadă de instrumentiști foarte valoroși și experimentați din Capitală. Tot acum începe colaborările cu Gheorghe Zamfir și corul „Song”, concretizate în turnee și spectacole-eveniment rămase de referință. În anul 2016 devine dirijor principal al Orchestrei Metropolitane București, la pupitrul căreia susține o serie de gale, producții independente de musical, spectacole-eveniment desfășurate „open air” sau în săli de spectacole emblematice.

În 2017, alături de Orchestra Metropolitană București și Orchestra Simfonică „Muntenia”,  Daniel Jinga  a realizat discul „Rapsodiem”, care cuprinde cele două rapsodii enesciene și suita „Valurile Dunării”, compusă de Iosif Ivanovici.

În ultimii ani s-a remarcat în gale și spectacole de operă precum seria galelor “Trei tenori” susținută cu Orchestra Metropolitană Bucuresti, pe întreg teritoriul României, concertele de gală extraordinare oferite la Tel Aviv, la Washington – Kennedy Center și Viena –  Das Muth Concert hall,  reprezentațiile operei “Rigoletto” la Opera Națională București, producţii cu “Traviata”, “Tosca” şi “Boema” pe diverse scene ale ţării, dar şi “Romeo şi Julieta” de Prokofiev în concert, precum și importantul eveniment al prezentării în concert la pupitrul orchestrei și corului ONB, a operetei “Crai Nou” de Ciprian Porumbescu, la Musikverein Viena.

În anul 2023, Daniel Jinga a mai dirijat spectacolul „Rigoletto” la Opera din Baku, Azerbaidjan și a semnat conducerea muzicală a premierei musicalului „Fantoma de la Operă” de Andrew Lloyd Webber la Opera Națională București.

În perioada ianuarie 2019 – decembrie 2020 a fost Director Artistic al Operei Naționale București. Din martie 2021 este Manager-Director general al Operei Naționale București.

În parteneriat cu: Ambasada României în Republica Italiană, 145 de ani de diplomaţie România-Italia, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia. Parteneri media: Digi24, Europa FM, Euronews România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Actualități, RFI România, Romantic FM, Radio Seven, Radio Itsy Bitsy, România TV, Kanal D, Zile și Nopți, Agerpres, Spot Media, Ziarul Metropolis, News București, Q Magazine, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, București Business, Reușita.ro, 9am.ro., Kudika, Garbo, Romania Journal, CursDeGuvernare, Grupul de Presă SEMNAL, Nine O’Clock, Mediatrust

Semnal Magazin

Ultimele evenimente