Un revoluţionar dâmboviţean a cerut unei tinere 800 euro pentru a promova bacalaureatul

Data:

Banu Marian, escroc damboviteanUn dâmboviţean, membru al unei asociaţii de revoluţionari cu sediul chiar în Prefectura Dâmboviţa, a fost reţinut după ce a înşelat o tânără căreia i-a promis că, în schimbul sumei de 800 de euro, va promova bacalaureatul fără griji. Marian Banu a fost prins în flagrant de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA). Anchetatorii puseseră deja ochii pe el, deoarece revoluţionarul-escroc înşelase mai mulţi oameni cărora le-a promis că îi angajează fie ca şoferi la Consiliul Judeţean, fie ca profesori sau cercetători la diferite instituţii de stat.
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa l-a reţinut pe Marian Banu, din Târgovişte, pentru trafic de influenţă. Anchetatorii au probat, până acum, patru cazuri de înşelătorii comise de revoluţionar.
DGA transmite că, de-a lungul timpului, la Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Dâmboviţa au fost înregistrate o serie de denunţuri împotriva lui Banu, cu privire la faptul că acesta a pretins şi primit de la mai multe persoane diverse sume de bani în schimbul promisiunii că va interveni pentru angajarea acestora la diferite instituţii sau chiar în sensul promovării probei de bacalaureat.
Astfel, din cercetări a rezultat că în cursul lunii august 2012, Marian Banu a pretins si primit de la o persoană denunţătoare suma de 1.800 lei, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă un angajat al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa – pentru ca aceasta să primească un post de profesor suplinitor la o unitate de învăţământ din municipiul Târgovişte.
În luna martie 2013, el a pretins şi primit suma de 900 lei de la o altă persoană, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă factori de răspundere din cadrul administraţiei publice locale pentru angajare. Mai exact, Banu a spus că-i poate aranja un post de şofer la Consiliul Judeţean Dâmboviţa.
La sfârşitul lunii martie şi începutul lunii aprilie 2013, escrocul a pretins şi primit suma de 3.100 lei de la o femeie şi de la fiul acesteia cărora le-a promis că va interveni să-i asigure băiatului un loc de muncă la o unitate de cercetare din Dâmboviţa.
Ultima „ţeapă„ escrocul a dat-o luna trecută. Profitând de „fierberea” dinaintea Bacalaureatului, el a primit suma de 800 Euro de la o tânără căreia i-a promis că va interveni pe lângă un inspector şcolar din cadrul ISJ Dâmboviţa pentru ca ea să promoveze examenul fără griji. Tânăra l-a dat, însă, pe mâna autorităţilor. Drept urmare, în baza plângerii făcute de fată, Marian Banu a fost „săltat”, ieri, de ofiţerii DGA. Revoluţionarul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie  prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile. (EVZ.RO)

Share articol:

De același autor:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
SEMNAL

Culturile de porumb și floarea soarelui sunt deja compromise în Olt

Culturile de porumb au fost grav afectate de căldura...

Fest-în-Vale la #MagicLandBreb, Maramureș, între 16 și 18 august

Pentru al șaselea an consecutiv, Fest-în-Vale se întâmplă într-un...

O femeie a fost lovită de o dubă pe trecerea de pietoni, la Jolie Ville- Pipera

În urmă cu circa 20 de minute (13.14) am...

Aproximativ 5 hectare au ars într-un incendiu de vegetaţie în Chiajna

Un incendiu de vegetație a izbucnit în localitatea Chiajna...