Un pieton a fost lovit mortal de un autoturism al cărui şofer, aflat sub influenţa alcoolului, a fugit iniţial de la locul accidentului

Data:

Un pieton a fost accidentat mortal, duminică seara, pe DN 65A, în apropierea localităţii Căldăraru din judeţul Argeş. Şoferul implicat în incident, care se afla sub influenţa alcoolului, a părăsit iniţial locul accidentului.

Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, ulterior, la locul incidentului s-a prezentat un bărbat de 49 de ani, conducând un vehicul cu caracteristici şi avarii care corespundeau celor stabilite în urma cercetărilor.

“Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii Formaţiunii Rutiere Costeşti, s-a constatat că bărbatul de 49 de ani, din Albota, conducea un autoturism pe DN 65A, în zona comunei Căldăraru, circulând din direcţia Miroşi spre Costeşti. În circumstanţe care urmează a fi clarificate, acesta a acroşat un pieton de 79 de ani, din Căldăraru, care se deplasa pe marginea drumului în aceeaşi direcţie. În urma impactului, pietonul a decedat”, se arată în comunicat.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a refuzat însă recoltarea probelor de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Pe numele bărbatului de 49 de ani a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului fără acordul autorităţilor şi refuzul de a se supune recoltării probelor biologice pentru determinarea alcoolemiei. Cercetările se desfăşoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti.

“Verificările continuă pentru clarificarea tuturor circumstanţelor în care a avut loc accidentul şi pentru luarea măsurilor legale necesare”, se mai precizează în comunicatul IPJ Argeş.

Share articol:

Citiți și:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
Național/Internațional

A murit “cel mai sărac președinte din lume”, José Mujica din Uruguay

José “Pepe” Mujica, fost președinte al Uruguayului (2010–2015), a...

Rață prinsă din nou de radar în Elveția: Vitezomană recidivistă cu 52 km/h în localitate

O rață sălbatică a fost surprinsă de radarul poliției...

Cluj Folk Fest aduce muzica live și valorile comunității în inima naturii

Cluj-Napoca devine, din nou, capitala muzicii folk odată cu...

Semnal Magazin
SEMNAL

Pecron E300LFP – O sursă de energie fiabilă pentru orice aventură în natură

Pentru echipa editorială a rubricii Călătorii din ziarul Semnal,...

BANCURI CU POLITICENI

Sună o babă la ziarul Semnal. — Alo, Semnal? Am...

BANCURI CU BETIVI

Doi prieteni stau de vorbă. Unul dintre ei vorbește...

BANCURI CU BLONDE

La gară.- Nu vă supărați, pot să vă pun...

BANCURI CU AVOCAȚI

Inculpatul către avocatul său:- Dacă scap cu șase luni,...

BANCURI CU 112

Doi vânători merg cu puștile prin pădure.Deodată unul din...

BANCURI CU POLIȚIȘTI

Un poliţist este la pescuit.Pescuieşte vestitul peştişor de aur...

BANCURI DIN ARMATA

- Asculta la mine, soldat! Daca n-ai bea atata,...