Un pandantiv din piatră, vechi de peste 20.000 de ani, a fost descoperit de arheologii din Dâmbovița

pandantiv din piatra descoperit la Piatra NeamtUn pandantiv din piatră, gravat cu motive geometrice, recuperat dintr-un strat care aparţine culturii gravetiene, având peste 20.000 ani vechime, a fost descoperit de către arhelogii dâmboviţeni.
Potrivit reprezentanţilor Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească“ Târgovişte, pandantivul a fost descoperit pe şantierul paleolitic de la Poiana Cireşului, din Piatra Neamţ și este cel de-al treilea obiect de podoabă de acest fel descoperit în România.
„Cercetările din acest an au scos la iveală şi alte artefacte de mare importanţă pentru întregirea imaginii asupra culturii gravetiene de pe teritoriul României, dintre care se distinge o lamă foarte mare pentru această etapă, de 11 centimetri lungime şi câţiva centimetri lăţime, realizată din silex, cu trăsături tehno-tipologice particulare. Ultima descoperire constă dintr-un superb pandantiv din piatră, frumos şi complex gravat cu motive geometrice, recuperat dintr-un strat care aparţine culturii gravetiene, vechi de peste 20.000 ani, vechime constatată prin datări radiometrice prin metoda C-14“, a declarat directoul Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească“ din Târgovişte, Ovidiu Cârstina.
Echipa de arheologi care a făcut descoperirea este compusă din membri ai Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească“ din Târgovişte și este condusă de prof. univ. dr. Marin Cârciumaru.

Leave a Reply

Your email address will not be published.