Un medic şi două asistente de la Maternitatea Buzău acuzate de malpraxis de tatăl unui bebeluș mort înainte de naștere

Un medic şi două asistente de la Maternitatea Buzău acuzate de malpraxis de tatăl unui bebeluș mort înainte de naștere

Câteodată uit în ce secol trăim. M-aștept, uneori, să văd vrăjitoare arse pe rug, să mă trezesc pe-un câmp de luptă, ferindu-mă de săbii și de copitele năprasnice ale cailor.

Da. Când scriu despre astfel de cazuri care încă se mai petrec în România sec. XXI… ce dracu’ aș mai putea să zic?

Pe scurt: un medic și două asistente de la Maternitatea Buzău sunt acuzate de nepăsare de către un buzoian care și-a piedut copilul. Nepăsare, ignoranță față de semnalările cu privire la starea fătului din pântecele soţiei, intrată în travaliu.

Familia Roșca era extrem de fericită pentru că fetița lor, considerată sănătoasă, urma să vină pe lume.

După ce Simona Roșca, în vârstă de 33 de ani, a fost supravegheată timp de 8 luni în mai multe unități medicale din România, dar şi din Cipru, evoluția sarcinii fiind una fără probleme, totul a decurs perfect până pe data de 11 iulie, când a fost internată la Maternitatea din Buzău!

Conform declarațiilor făcute de către Ionuț Roșca, soțul Simonei, pe durata travaliului aceasta a început să aibă dureri cumplite, însă personalul medical ar fi ignorat cererile femeii de a fi consultată de către medicul de gardă. Ba mai mult, asistentele ar fi lăsat-o timp de 26 de ore să se chinuie fără să-i facă o injecție de dilatație sau o cezariană, spune soțul. Apoi, mămica a simţit că bebeluşul său nu mai are aceeaşi activitate ca şi până atunci. Reproșându-i-se că se alintă, abia după 26 de ore au consultat-o și au observat că bebelușul nu mai are activitate cardiacă.

”În toată perioada de travaliu nu s-a făcut niciun ecograf, doar s-au urmărit bătăile inimii copilului. De la ora 8 nu a mai fost controlată de niciun cadru. Un pic mai târziu, bebelușul era mort”, spune Ionuț Roșca.

Li s-a spus că le pare rău dar bebelușul a avut cordonul ombilical în jurul gâtului și a murit. Apoi au operat-o, dar bebelușul era deja mort…

Și, colac peste pupăză, Ionuț Roșca afirmă că nici măcar după mai bine de o zi, asistentele și medicul de gardă nu au decis să-i facă pacientei o ecografie care ar fi lămurit imediat starea precară în care se afla fătul. Cadrele medicale ar fi lăsat-o pe femeie să agonizeze peste noapte cu toate că pacienta implora ajutor și țipa de durere.

Tatăl urmează să depună plângere atât la Colegiul Medicilor cât și la Poliție iar conducerea Spitalului Județean Buzău se pare că a demarat o anchetă internă pentru a stabili cum s-a ajuns în această situaţie.

România secolului XXI…

Leave a Reply

Your email address will not be published.