Un bărbat din Olt a fost aproape să-și piardă viața după ce a fost zgâriat de o pisică

Data:

Un bărbat de 46 de ani dintr-o localitate din județul Olt a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost zgâriat de o pisică. Incidentul a avut loc cu o zi înainte de Revelion, când bărbatul a încercat să scoată pisica din locuință. Animalul intrase în camera unde acesta dormea, iar în momentul în care a încercat să o ia în brațe pentru a o duce afară, a fost zgâriat. Considerând că este o simplă zgârietură, bărbatul nu a acordat importanță evenimentului.

Abia după șase zile, când starea sa s-a înrăutățit, prezentând febră și dureri puternice, s-a dus la spital. Medicii au descoperit că locul zgârieturii se infectase grav, iar mâna bărbatului ajunsese în stare de necroză. Aceștia au fost șocați de gravitatea situației, dar au reușit să îi salveze viața.

Pacientul urmează să rămână internat mai bine de o lună la secția de boli infecțioase, unde va fi supus unor investigații suplimentare și altor intervenții chirurgicale pentru a-i salva mâna. Într-o declarație, bărbatul a mărturisit că are o familie de întreținut și a cerut sprijinul medicilor pentru a-și recupera funcționalitatea mâinii.

Share articol:

Citiți și:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
SEMNAL

ROMAN TOLICI, deschide „NOUA SPERANȚĂ” la BUCUREȘTI

Unul dintre cei mai importanți pictori contemporani din România,...

Palatul Bragadiru, bijuterie arhitecturală a Bucureștiului, scos la vânzare pentru 25 de milioane de euro

Palatul Bragadiru, una dintre cele mai impresionante clădiri istorice...

Accident mortal pe DN1, la Sinaia: Un șofer de 60 de ani a murit după ce a intrat pe contrasens

Un accident tragic s-a petrecut joi dimineață, în jurul...