Polițiștii de la Secția nr. 8 Poliție Rurală Valea Mare au fost sesizați, duminică, de existența unui autoturism răsturnat pe DN 7, în localitatea Gura Foii. La scurtă distanță, pe raza comunei Crângurile, a fost identificat un bărbat de 37 de ani, care a declarat că el ar fi fost la volanul mașinii.
Verificările ulterioare au relevat faptul că bărbatul nu deținea permis de conducere și că autoturismul fusese sustras de la domiciliul unui bărbat din comuna Călinești. Acesta ar fi condus mașina până în municipiul Pitești, iar apoi pe DN 7, în direcția orașului Găești.
De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, a fost înregistrată o valoare de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, urmând ca acesta să fie prezentat magistraților pentru stabilirea unei măsuri preventive.
Cercetările continuă pentru infracțiunile de conducere a unui vehicul fără permis și furt în scop de folosință.