Trei proiecte cu fonduri europene pentru Buzău

Cele mai citite

Trei proiecte cu finanţare europeană accesate de Primăria Buzău, în valoare totală de 16 milioane de euro, au fost semnate, luni, în prezenţa premierului Emil Boc, de ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea.
Proiectele vizează reabilitarea stradală a cartierului Mihai Viteazul din Buzău, reabilitarea Complexului Marghiloman şi a Centrului istoric al municipiului, precum şi realizarea unui centru de monitorizare video a unei treimi din oraş în vederea combaterii criminalităţii.
Primul-ministru Emil Boc a făcut apel, cu acest prilej, la autorităţile locale să urmărească şi să respecte fazele de execuţie a proiectelor.
„În judeţul Buzău vor intra din fonduri europene şi guvernamentale peste 300 de milioane de euro. Ceea ce ne interesează este implementarea acestor proiecte. Stăm bine la depunerea de proiecte, stăm relativ bine la evaluarea acestora, singura problemă majoră pe care ţara o are în acest moment este legată de implementarea proiectelor europene“, a afirmat şeful Executivului.
La rândul său, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a spus că se simte emoţionată ori de câte ori semnează proiecte în oraşul natal.
„Orice ai face şi oriunde te-ai duce, când semnezi proiecte acasă are o cu totul altă semnificaţie. M-am bucurat că unul dintre proiecte se referă la castelul Marghiloman pe care îl cunosc din copilărie şi unde speram să găsim chiar şi o comoară în castelul aflat în ruină sau cartierul Mihai Viteazul prin care treceam când mergeam la Drăgaică“, a spus Elena Udrea.

Ultimele articole

Angajații TESA de la Spitalul Județean de Urgență Buzău continuă acțiunile de PROTEST!

În intervalul orar cuprins între 10:00 și 12:00, protestul angajaților TESA din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău a...

Primarul comunei Bălăceanu a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea rețelei de apă a localității

Primarul Gică Geangoş anunță cu entuziasm că, odată cu obținerea finanțării necesare, proiectul din comuna Bălăceanu pentru modernizarea sistemului...

ANM: Zona montană a județului Buzău – sub COD PORTOCALIU de viscol

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de importanță ridicată, de tip Cod portocaliu, pentru fenomenele meteorologice...

Semnal Magazin

Curiozități, călătorii, istorie

Ultimele articole din județ