Doi bărbați, în vârstă de 46 și 47 de ani, și o femeie de 26 de ani au fost transportați la spitale din Capitală de echipaje medicale și de un elicopter SMURD, în urma unui accident rutier produs marți dimineață pe autostrada A1, la kilometrul 14, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Giurgiu.
Conform sursei citate, accidentul s-a petrecut pe sensul de mers către București și a implicat trei autoturisme.
„În această dimineață, ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină pe A1 în urma unui accident rutier. La locul incidentului au fost trimise echipaje de la Detașamentul Bolintin Deal și ISU București-Ilfov, care au acționat cu o autospecială de stingere echipată cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD și o unitate de terapie intensivă mobilă. De asemenea, a fost solicitat și elicopterul SMURD. La sosirea echipajelor, unul dintre autoturisme era răsturnat pe plafon. Cele trei victime – doi bărbați și o femeie – au fost preluate de personalul medical și transportate la spitale din București”, se precizează în comunicatul transmis de ISU Giurgiu.
Pompierii au intervenit și pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor, iar cazul este investigat de Poliție.