Trei bărbați au fost reținuți de poliție pentru furt de bunuri în valoare de 87.000 de lei

Data:

Trei bărbați, cu vârste între 21 și 30 de ani, din localitatea Putineiu, au fost reținuți de polițiști pentru furtul unor bunuri în valoare de 87.000 de lei, sustrase dintr-o locuință și o societate comercială din Giurgiu.

Conform unui comunicat emis luni de IPJ Giurgiu, polițiștii, sub coordonarea procurorului de caz, au efectuat șase percheziții domiciliare în municipiul Giurgiu și în localitatea Putineiu. În urma acestora, au fost găsite o parte din bunurile furate, inclusiv aparate de sudură, un motocompactor, cabluri electrice, bormașini și o trotinetă electrică, care au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor.

Investigațiile au arătat că, între 2 și 5 ianuarie, cei trei suspecți au pătruns prin efracție în locațiile vizate și au sustras bunurile respective. Cei trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu cu propuneri legale.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu, polițiștilor de frontieră, luptătorilor din Serviciul pentru Acțiuni Speciale și specialiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic al IPJ Giurgiu.

Share articol:

Citiți și:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
SEMNAL

Scandal ecologic la Corbeanca: Braconaj, distrugere intenționată și complicități suspecte

Lacurile din Corbeanca sunt, teoretic, sub protecția statului. În...

Ministrul Agriculturii: „Nu a fost niciun boicot, retailul a înregistrat creșteri de 10-20%”

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a declarat marți că nu...

Accident grav în Oradea: Ambulanță răsturnată într-o intersecție, trei persoane rănite

O ambulanță aflată în misiune s-a răsturnat marți într-o...