Sâmbătă, 2 noiembrie 2024, liniile de tramvai și troleibuz 14, 69 și 85 vor circula pe trasee deviate din cauza lucrărilor de reparații la rețeaua de canalizare de pe Bd. Ferdinand, care implică întreruperea energiei electrice pe acea rețea. Pentru a asigura transportul călătorilor, a fost introdusă linia navetă de autobuz 685, care va circula între terminalul „Baicului” și Piața Rosetti.
Traseele modificate sunt:
- Linia 14 (tramvai): va circula între terminalul „Pantelimon” și intersecția Bd. Ferdinand I/Șos. Mihai Bravu, apoi pe Șos. Mihai Bravu până la stația „Bd. Ferdinand” (în comun cu linia 1) și se va întoarce pe Șos. Mihai Bravu, Șos. Colentina, Str. Ziduri Moși, Bd. Ferdinand I și traseul de bază până la terminalul „Pantelimon”.
- Linia 69 (troleibuz): va circula pe traseul de bază între terminalul „Valea Argeșului” și intersecția Bd. Carol I/Bd. Ferdinand I/Bd. Pache Protopopescu, apoi pe un traseu modificat pe Bd. Pache Protopopescu, Str. Matei Voievod, Str. Vatra Luminoasă, Str. Tony Bulandra, cu întoarcere în „Depoul Vatra Luminoasă”.
- Linia 85 (troleibuz): va circula pe traseul de bază între „Gara de Nord” și intersecția Bd. Carol I/Bd. Ferdinand I/Bd. Pache Protopopescu, apoi pe Bd. Pache Protopopescu, Str. Matei Voievod, Str. Vatra Luminoasă, Str. Tony Bulandra, cu întoarcere în „Depoul Vatra Luminoasă”.
Traseul liniei navetă 685:
Linia navetă de autobuz 685 va conecta terminalul „Baicului” de Piața Rosetti, circulând pe Bd. Gării Obor, Bd. Ferdinand I, Bd. Carol I și va opri în fosta stație a liniei 311 la „Piața Rosetti”.