duminică, noiembrie 9, 2025
10.6 C
București

Tragedie la Avrig: un bărbat de 43 de ani a fost găsit spânzurat într-o anexă a locuinței

Data:

Tragedie sâmbătă dimineață, la Avrig, județul Sibiu. Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost găsit spânzurat într-o anexă a casei în care locuia. Potrivit primelor informații, acesta și-ar fi anunțat intenția de a-și pune capăt zilelor pe o rețea de socializare, cu puțin timp înainte de gestul extrem.

„La data de 8 noiembrie 2025, la ora 07:52, IPJ Sibiu a fost sesizat, prin apel la numărul unic de urgență 112, cu privire la faptul că, într-o anexă a unui imobil din orașul Avrig, se află o persoană de sex masculin spânzurată.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, care a constatat că aspectele sesizate se confirmă. Persoana a fost găsită fără semne vitale, fiind identificată ca un bărbat de 43 de ani, domiciliat în orașul Avrig. Trupul bărbatului a fost transportat la morga Spitalului Județean Sibiu, în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului”, a transmis Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Polițiștii din Avrig continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.

Dana Mateescu
Dana Mateescuhttps://revistatreispe.wordpress.com
Dana Fodor Mateescu este absolventă a Colegiului de Jurnalism, precum şi a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti. A lucrat ca reporter de teren la Radio Uniplus, apoi la Radio 21. A urmat o perioadă bogată de colaborări la cotidienele centrale, ca reporter special – Național, Cronica Română, Adevărul, Dimineața, Gazeta de Sud, Libertatea, 7 Plus, Puterea, dar a scris și pentru revistele Academia Cațavencu, Plai cu Boi, Aspirina săracului, Singurul Atu, Claudia, Povești adevărate, Femeia, Lumea credinței, ș.a.. A debutat cu poezie în anul 2000, în Ziua literară, la cenaclul „Euridice”. A publicat mai multe volume de proză: - „Fetiţele din Cimitirul Roşu” - editura Mateescu; - „Povestiri din Bucureşti” - editura Cartea Românească; - „Tembelă până la moarte” - editura Cartea Românească; - „În pielea goală pe acoperișul fierbinte” - editura ROCART. Volume de poezie: - „Regele cu coroană de hârtie”; - „Poate că melcii au fost odată îngeri”. Cărți pentru copii: - „Inimioară de căţel”- editura Mateescu; - „Aventurile lui Bâz-Bâz cel isteţ” - editura Mateescu.

Share articol:

Citiți și:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
Național/Internațional

Ce spune Poliția după crima șocantă din Beciu? „Ordin de protecție existent, tragedia nu a putut fi prevenită”

Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman a transmis sâmbătă detalii...

Crimă șocantă în Teleorman: o mamă de 26 de ani, ucisă cu brutalitate de soțul ei, chiar în stradă

O tragedie cumplită a zguduit sâmbătă seara comuna Beciu,...

Vreme neobișnuit de caldă pentru noiembrie. Cod galben de ceață în sudul țării și ploi slabe la munte

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță pentru duminică, 9...

Iarna 2025–2026 ar putea fi extrem de rece în România: temperaturi de până la –20°C

Climatologii atrag atenția că iarna 2025–2026 ar putea fi...

MAE: Atenție la zborurile către SUA din cauza blocajului guvernamental

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) avertizează cetățenii români care se...

Semnal Magazin
SEMNAL

Record în România: Un motociclist a fost amendat de 13 ori și i s-a suspendat permisul pentru 780 de zile

Un motociclist din România a intrat în atenția autorităților...

Creșterea alarmantă a populației de pisici fără stăpân în orașele din România

Pisicile fără stăpân s-au înmulțit semnificativ în marile orașe...

ROI-ul invizibil din businessul tău: unde pierzi timp, energie și profit fără să-ți dai seama

Buna! Eu sunt Isa și clarificăm împreună fricile pe...

Cum am ajuns să unesc educația și antreprenoriatul în misiunea mea

Când am început să predau programare, nu mă gândeam...

OMODA și JAECOO: O nouă eră a mobilității inteligente

Lansare oficială în România la Muzeul MINA Într-un peisaj auto...

De ce simplitatea vinde (și salvează energie)?

Ți s-a întâmplat vreodată să ai o idee genială...