Din an in an, tot mai multi pensionari olteniteni si din localitatile limitrofe municipiului Oltenita aleg solutia imprumuturilor la Casa de Ajutor Reciproc. Saracia este tot mai mare, taxele si impozitele tot mai ridicate. La fel si preturile la alimente si medicamente ce au atins cote alarmante, iar pensiile si salariile au devenit tot mai mici.
Daca pana la sfarsitul anului trecut, in baza de date a Casei de Ajutor Reciproc Oltenita au fost inscrisi peste 5.200 de pensionari, manati de saracie dar de speranta acordarii unui imprumut care sa-i ajute sa-si achite darile si sa-si cumpere mancare si medicamente, in fiecare luna a acestui an vin tot mai multi pensionari sa se inscrie.
Conform declaratiilor presedintelui CAR Pensionari Oltenita, Aurel Dumitrescu, institutia incearca sa ajute pe fiecare pensionar in parte, avand in vedere ca sunt foarte multi cu pensii sub 600 lei, iar banii nu le ajung pentru traiul de zi cu zi. Suma solicitata, in mai toate cazurile de cateva milioane de lei vechi, este acoperita de depunerile lunare ale oamenilor.
Presedintele CAR Oltenita, Aurel Dumitrescu, explica mecanismul de functionare al imprumutului prin CAR:
„Imprumutul reprezinta 2/3 din cotizatia depusa de pensionar. Are 700 de lei, poate lua 2.000 de lei imprumut, are 100 de lei, poate lua 500 de lei. Daca are insa 2.000 de lei depusi nu poate lua decat 2.000 de lei, pentru ca acesta este plafonul maxim. Asa am hotarat, cei din conducere, sa fie mai putin si banii sa nu se imprastie, ca sa ajunga tuturor. Consiliul director al Casei de Ajutor Reciproc Oltenita a stabilit ca anul acesta suma maxima pe care pensionarii sa o poata imprumuta sa ajunga la 2.000 de lei. Anul trecut suma limita a fost de 1.500 lei“.
Dumitrescu spune ca se simte si printre pensionari criza economica. Anul acesta sunt mult mai multe solicitari de imprumut fata de anul trecut:
„Din cei mai bine de 5.200 de pensionari inscrisi, mai toti au facut imprumut, din care cea mai mare parte pentru pregatirile de iarna, sa-si cumpere combustibil si lemne. In general imprumuturile se fac in mai toate anotimpurile. Primavara oamenii scot pentru agricultura -arat si semanat – vara pentru curatenie si toamna pentru aprovizionarea cu lemne si carbuni. In schimb, se observa ca tot mai multi pensionari se plang de preturile foarte mari la alimente si medicamente iar pensiile nu le mai ajung. Numerosi pensionari cu venituri foarte mici solicita imprumuturi pentru mancare si medicamente, care au ajuns sa fie un lux. Rambursarea se face in 12 rate cu o dobanda intre 8 si 10%, in functie de numarul de rate. Ajutoare nerambursabile oferim cu ocazia sarbatorilor crestin-ortodoxe si de ziua varstnicilor“.
Pe holul CAR Oltenita am intalnit foarte multi pensionari care stateau la rand, cu hartiile pregatite, pentru a solicita un imprumut. O pensionara care a intrat in biroul presedintelui CAR Oltenita ne-a declarat: „Am depus lunar o suma mica din pensie, atat cat am putut. La aproape trei milioane de lei cat am eu pensie, nu poti economisi prea mult. Si sotul meu are pensie, de 700 lei, dar acesti bani nu ne ajung. Noi stam la bloc si stiti si dumneavoastra cat de mare a fost intretinerea in aceasta iarna. Am zis sa am ceva bani pentru zilele grele sau pentru inmormantare, ca nici copiii mei nu sunt prea bogati, iar cand o fi nevoie sa aiba pe ce pune mana. Pacatul cel mare e ca zilele grele au venit mai iute decat ma asteptam, iar acum am fost nevoita sa scot banii depusi pentru a plati impozitul pe locuinta si pentru facturile la caldura si apa calda care or sa vina de acum“.
Si, cum aceste situatii se ivesc la orice institutie de imprumuturi, si in cazul CAR Oltenita sunt persoane care, din cauza veniturilor foarte mici, nu pot plati la timp, sau chiar cateva luni, ratele la imprumuturile solicitate. Dar, conform declaratiilor presedintelui CAR Oltenita, Aurel Dumitrescu, astfel de situatii se remediaza la timp, chiar daca se intarzie cu o rata sau doua. Conducerea CAR este foarte intelegatoare cu pensionarii care au o situatie mai grea din punct de vedere material.
Mihaela Ionita