Municipalitatea din Slobozia are în plan construirea, în următorii ani, a unui Centru expoziţional multifuncţional, care să cuprindă săli de conferinţe, de recreere, de expunere a produselor realizate pe piaţa internă, de alimentaţie publică, dar şi spaţii pentru diverse expoziţii cu caracter comercial care, la ora actuală, se desfăşoară ori în Piaţa Revoluţiei, ori în săli de sport sau de cinema.
Centrul expoziţional multifuncţional va fi amplasat în zona Bazarului din municipiu, va avea suprafaţa construită de 2.500 de metri pătraţi, valoarea totală a investiţiei fiind estimată la aproximativ 11 milioane lei.
„Acest lucru este absolut necesar, indiferent de opinia unora dintre noi. Municipiul Slobozia nu are sală de expoziţii, unde să-şi expună produsele pe care piaţa internă le realizează, unde să se desfăşoare expoziţiile cu caracter comercial, şi aţi văzut tot felul de expoziţii de încălţăminte, îmbrăcăminte, mobilă, în tot felul de spaţii. Evident, nu numai asta se va întâmpla acolo. Consider că este necesar un astfel de centru. Pentru că toate acţiunile pe care le facem noi sunt în piaţa publică. Acolo ducem şi tractoarele şi vacile şi oalele, şi nu cred că este un lucru tocmai potrivit pentru un municipiu reşedinţă de judeţ”, a precizat primarul municipiului Slobozia, Gabi Ionaşcu.
Deşi nu se ştie dacă un astfel de obiectiv va avea şi finanţare pe parcursul anilor pentru a putea fi finalizat, primarul consideră că trebuie făcute cât mai repede demersuri în acest sens, chiar dacă va fi construit în 2012.
„Cred că în studiul de fezabilitate este trecut şi termenul de realizare. Eu nu pot să estimez în momentul acesta ce va face constructorul sau parametri financiari în care se va afla bugetul local. Vreau să vă spun că şi anul acesta avem situaţii în care, din lipsă de fonduri, a trebuit să amânăm realizarea unor investiţii. Cert este că noi avem nevoie de aşa ceva, iar viitorul o reclamă. Perspectiva de realizare va fi 2012, pentru că nu vor fi sume suficiente pentru finanţarea unui astfel de proiect”, a adăugat edilul.
Proiectul privind aprobarea studiului de fezabilitate aferent obiectivului va fi supus aprobării în următoarea şedinţă de consiliu local de la sfârşitul lunii aprilie.(L.M.)
Tichie de mărgăritar…În Slobozia se va construi un centru expoziţional multifuncţional
Data:
Disclaimer
„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător." Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal