Teroristul Mohamed Amra a fost prins în România. Predoiu: „A fost capturat în 48 de ore”

Data:

Mohamed Amra, un cetățean francez în vârstă de 30 de ani, urmărit internațional pentru infracțiuni grave, a fost prins sâmbătă în București de către polițiștii Direcției de Investigații Criminale și Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Acesta a fost capturat în urma unei operațiuni E.N.F.A.S.T., desfășurate la solicitarea autorităților din Franța.

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a anunțat că Mohamed Amra a fost localizat și capturat de Poliția Română în doar 48 de ore de la primirea informației că ar fi pe teritoriul țării. „Poliția Română l-a capturat astăzi pe celebrul traficant de droguri și terorist Mohamed Amra. Acesta a asasinat doi polițiști francezi și fugise din țară”, a declarat Predoiu, adăugând că „cooperarea polițienească româno-franceză a funcționat bine și de această dată”.

De asemenea, ministrul francez de Interne, Bruno Retailleau, a mulțumit României pentru sprijinul oferit, apreciind cooperarea decisivă în cadrul acestei operațiuni. „Felicit toate forțele care au permis arestarea lui Mohamed Amra în România astăzi”, a transmis Retailleau pe platforma X.

Amra era căutat pentru mai multe infracțiuni grave, inclusiv evadare, omor, trafic de droguri și lipsire de libertate. Acesta a fugit din Franța pe 14 mai 2024, în urma unui atac armat asupra unui vehicul al poliției penitenciare, în care au fost uciși doi agenți și alți trei au fost grav răniți. În plus, Amra a fost implicat în mai multe acte de violență, inclusiv într-un caz de răpire și sechestrare care a dus la moartea victimei.

După evadare, Interpol a emis o notificare roșie pe numele său, iar autoritățile franceze au activat planul „Epervier”, mobilizând sute de ofițeri pentru a-l captura. Mohamed Amra va fi prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București pentru a dispune măsurile preventive.

Dana Mateescu
Dana Mateescuhttps://revistatreispe.wordpress.com
Dana Fodor Mateescu este absolventă a Colegiului de Jurnalism, precum şi a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti. A lucrat ca reporter de teren la Radio Uniplus, apoi la Radio 21. A urmat o perioadă bogată de colaborări la cotidienele centrale, ca reporter special – Național, Cronica Română, Adevărul, Dimineața, Gazeta de Sud, Libertatea, 7 Plus, Puterea, dar a scris și pentru revistele Academia Cațavencu, Plai cu Boi, Aspirina săracului, Singurul Atu, Claudia, Povești adevărate, Femeia, Lumea credinței, ș.a.. A debutat cu poezie în anul 2000, în Ziua literară, la cenaclul „Euridice”. A publicat mai multe volume de proză: - „Fetiţele din Cimitirul Roşu” - editura Mateescu; - „Povestiri din Bucureşti” - editura Cartea Românească; - „Tembelă până la moarte” - editura Cartea Românească; - „În pielea goală pe acoperișul fierbinte” - editura ROCART. Volume de poezie: - „Regele cu coroană de hârtie”; - „Poate că melcii au fost odată îngeri”. Cărți pentru copii: - „Inimioară de căţel”- editura Mateescu; - „Aventurile lui Bâz-Bâz cel isteţ” - editura Mateescu.

Share articol:

Citiți și:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
SEMNAL

Ucraina cumpără două reactoare nucleare din Bulgaria pentru centrala de lângă România

Președintele Volodimir Zelensky a aprobat achiziționarea a două reactoare...

Tragedie în Macedonia de Nord: Cel puțin 51 de morți și 100 de răniți într-un incendiu

Un incendiu devastator a izbucnit în noaptea de sâmbătă...

Vremea se schimbă brusc: temperaturile scad cu peste 10 grade și revin ploile

După o zi de sâmbătă neobișnuit de caldă, duminică,...

Noile cărți de identitate aprind spiritele: Marcel Ciolacu, acuzat că folosește tema LGBTQ în scop electoral

Începând cu 15 martie, România va începe tipărirea primelor...