Teologii și credincioșii erau erau „botezaţi” de comuniști prin afundarea în hârdăul cu fecale

„Torturile erau bine dozate şi încetau în momentul în care deţinutul era pe punctul de a muri. Ele erau variate: bătaie, înfometare, obligaţia de a sta într-o poziţie fixă 17 ore pe zi – picioarele întinse orizontal, mâinile pe genunchi şi bustul la 90 de grade – la cea mai mică mişcare supraveghetorul intervenind cu bâta; erau forţaţi să bea urină, să mănânce mizeriile din tineta unde îşi făceau necesităţile; siliţi să bea apă cu multă sare şi lăsaţi apoi să se usuce de sete, şi multe altele, inventate de mintea bolnavă a torţionarilor. Cei care cedau erau obligaţi să-şi facă demascarea, adică să spună tot ce nu au declarat la anchetă, să-i trădeze pe deţinuţii care i-au ajutat în închisoare sau pe gardienii care au avut o comportare omenoasă. De asemenea, pentru ca distrugerea să fie completă, în faţa tuturor celor din celulă, fiecare trebuia să batjocorească amintirea a ceea ce era mai important pentru el. Spre exemplu, cineva îşi iubea foarte mult mama sau soţia. În faţa tuturor, trebuia să le defaime, sa facă afirmaţiile cele mai obscene şi absurde la adresa lor. Orice era luminos şi bun în conştiinţa celui torturat trebuia să fie defăimat şi umplut de noroi.

Experimentul Pitesti

Studenţii teologi şi cei evlavioşi – bandiţii mistici, cum erau numiţi – erau forţaţi să apostazieze, să se lepede de Dumnezeu, hulind tot ceea ce ţine de credinţa creştină. De Crăciun sau de Paşti, pe melodiile colindelor sau a Prohodului, erau obligaţi să cânte texte cu obscenităţi şi insulte de nedescris la adresa Mântuitorului şi a Maicii Sale. Totodată erau siliţi să facă procesiuni blasfemiatoare, să săvârşească „liturghii” cu mizeriile din tineta de necesităţi şi apoi să se „împărtăşească” cu ele. Unii erau „botezaţi” prin afundarea în hârdăul cu fecale. Cred că acestea sunt suficiente ca să ne dăm seama de satanismul reeducării.

După ce deţinutul îşi făcea „demascarea”, ca să dovedească că s-a reeducat, trebuia, la rândul său, să devină torţionar şi să convingă pe altul, să se lepede de tot putregaiul burghez şi să adopte ideologia comunistă. Se ajungea astfel, sub teroare, la o adevărată spălare a creierului. Cei torturaţi, nemaiputând suporta chinurile continue, neavând nici posibilitatea sinuciderii, fiind supravegheaţi îndeaproape, cedau şi se transformau în nişte roboţi cu inima împietrită, devenind din victime, călăi.

Nici după ce ajungeau reeducaţi nu scăpau de teroare, căci la cel mai mic semn de solidaritate cu cei chinuiţi, treceau din nou prin moara torturilor. Astfel, trăind într-o teroare permanentă, suspectându-se unii pe alţii, se prăbuşeau continuu fără posibilitate de revenire.

Dumitru Bordeianu, care a cunoscut reeducarea, descriind în ale sale Mărturisiri din mlaştina disperării experienţa prin care a trecut, spune că la un moment dat se crea o comuniune demonică între torţionar şi cel torturat. Spre exemplu, dacă Ţurcanu îl întreba ce gândeşte, nu putea să-l mintă, fiindcă l-ar fi simţit imediat. De aici frica de a gândi ceva considerat rău de Ţurcanu, căci nu puteai ascunde dacă te lua la întrebări, iar spunând adevărul erai pedepsit.

Un alt aspect satanic era că tot ceea ce ai ascuns, şi reprezenta un punct de sprijin pe calea prăbuşirii interioare, te chinuia aşa de tare, încât cereai singur să te demaşti, simţind prin aceasta o uşurare, ca după o spovedanie, deşi aceste mărturisiri erau folosite împotriva ta. Avea loc un proces foarte ciudat, producându-se mutaţii în personalitatea celui torturat, care ajungea să nege concepţiile de dinainte şi să adopte ceea ce-i impunea Ţurcanu, cu convingerea că acesta îi face un bine. În procesul acesta de spălare a creierului „i se lumina mintea”, trăia ceva ca o uşurare, „înţelegea” tot ceea ce respinsese înainte şi pornea cu toată convingerea să-i aducă în acelaşi stadiu de „iluminare” şi pe ceilalţi. Pentru noi, care nu am trecut prin asemenea stări demonice, lucrurile sunt de neînţeles.

Cei mai mulţi îi torturau pe ceilalţi fiind ei înşişi sub imperiul terorii, fără mutaţiile de care am vorbit mai sus. Sistemul era astfel gândit încât, sub tortură continuă, au fost foarte rare cazurile celor ce au rezistat până la capăt, în general făcându-se compromisuri, mai mari sau mai mici, după structura şi rezistenţa fiecăruia.”

Extras din Sfântul Închisorilor – Valeriu Gafencu, Partea a IV-a – Pitești

Preluare de pe site-ul Fericiți cei prigoniți.

Despre Fenomenul Pitești puteți citi și în revista Historia-

Sursa foto: Historia

Dana Mateescu
Dana Mateescuhttps://revistatreispe.wordpress.com
Dana Fodor Mateescu este absolventă a Colegiului de Jurnalism, precum şi a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti. A lucrat ca reporter de teren la Radio Uniplus, apoi la Radio 21. A urmat o perioadă bogată de colaborări la cotidienele centrale, ca reporter special – Național, Cronica Română, Adevărul, Dimineața, Gazeta de Sud, Libertatea, 7 Plus, Puterea, dar a scris și pentru revistele Academia Cațavencu, Plai cu Boi, Aspirina săracului, Singurul Atu, Claudia, Povești adevărate, Femeia, Lumea credinței, ș.a.. A debutat cu poezie în anul 2000, în Ziua literară, la cenaclul „Euridice”. A publicat mai multe volume de proză: - „Fetiţele din Cimitirul Roşu” - editura Mateescu; - „Povestiri din Bucureşti” - editura Cartea Românească; - „Tembelă până la moarte” - editura Cartea Românească; - „În pielea goală pe acoperișul fierbinte” - editura ROCART. Volume de poezie: - „Regele cu coroană de hârtie”; - „Poate că melcii au fost odată îngeri”. Cărți pentru copii: - „Inimioară de căţel”- editura Mateescu; - „Aventurile lui Bâz-Bâz cel isteţ” - editura Mateescu.

Citește și:

Ceaușescul din lift

Când eram mică, în școala primară, trăiam într-o lume fabuloasă, colorată în nuanțe care încă nu s-au inventat, mobilată cu personaje de basm, jucării, plante uriașe care mă apărau de rău, oameni cumsecade care-mi...

Decrețelul

„Acu i-a găsit p-ăștia să toarne plozi? Ea e trecută dă patrujcinci dă ani, iar el are ficatu țăndări. Mâine-poimâine îi caută țoale de înmormântare! Hăhă!” „E decrețel, bă. Noroc cu tovarășu Ceaușăscu, și decretu ăla,...

Bătută crunt, pentru că m-am trezit noaptea să beau apă

Bătaia la grădiniță nu a fost inventată acum, în anii ăștia. Cred că aveam cinci ani când s-a întâmplat povestea asta. Era vremea când nu făceam diferența între unele cuvinte asemănătoare și le confundam adesea...

Fostul ministru Aurelian Pană, licențiat la Sorbona, pus în genunchi de comuniști și lovit cu picioarele în cap

Condamnat de comunişti pentru că a adus soia în România În urmă cu mai mulți ani, am realizat la Muzeul Național al Agriculturii de la Slobozia, un reportaj pentru ziarul Adevărul. M-au impresionat poveștile tuturor...

Spectacole omagiale, cultul personalității și mulți copii chinuiți în Epoca Ceaușescu

Am citit undeva, pe Facebook, că unii români, trecuți binișor de 50-60 de ani, regretă vremurile când erau scoși din producție (cred și eu că era bine!) ca să-l omagieze pe întâiul bărbat al...

Latest articles