Tâlharul de pe strada Cornişei, reţinut de poliţişti

Cele mai citite

Un bărbat care a tâlhărit o femeie ziua în amiaza mare a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat judecătorilor pentru emiterea mandatului de arestare. Tânărul, în vârstă de 20 de ani, a acostat victima pe strada Cornişei şi, deşi aceasta i s-a împotrivit, a reuşit să-i smulgă lănţişorul de la gât şi să se facă nevăzut.

Anchetatorii spun că Ovidiu U., din Călăraşi, a fost prins la mai bine de o săptămână de la comiterea faptei, deoarece în tot acest timp s-a sustras cercetărilor. El a fost identificat pe baza informaţiilor furnizate de femeia tâlhărită care, deşi se afla în stare de şoc, a reuşit să dea detalii despre fizionomia atacatorului. Victima le-a povestit poliţiştilor că pe 3 septembrie, în jurul orei 17,10, mergea spre casă pe strada Cornişei când a fost atacată de un bărbat. Acesta s-a năpustit asupra sa şi i-a smuls lănţişorul purtat la gât. La scurt timp, bărbatul a reuşit să fugă. După câteva zile, poliţiştii l-au identificat pe autor şi au  recuperat prejudiciul în valoare de aproximativ 1.000 lei. Cercetările în dosarul de tâlhărie sunt continuate cu suspectul în stare de reţinere, fiind introdus în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi.

Ultimele articole

CSM Călărași a promovat în Liga Națională de handbal masculin

CSM Călărași a reușit promovarea în Liga Națională de handbal masculin, sâmbătă, după ce a învins pe CSU Suceava cu scorul de 27-21 (15-9), în ultima zi a turneului de baraj de la Sebeș. În altă partidă, CS Caraș-Severin a dispus de HC Argeș Pitești cu 31-26 (16-14) În clasament, pe primul loc s-a clasat CS Caraș-Severin, 9 puncte, urmată de CSM Călărași, 6 p, CSU Suceava, 3 p, HC Argeș Pitești, 0 p.

Premierul a anunţat următorii liberali pe lista DNA

Victor Ponta a anunţat că următorii baroni pe lista Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt doi liberali. Mai exact, preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Marian Petrache, şi cel al Consiliului Judeţean Călăraşi, Răducu Filipescu. Liderul PNL Crin Antonescu a catalogat declaraţia premierului ca fiind regretabilă.

29 de percheziţii în Bucureşti şi în trei judeţe într-un dosar de trafic de tutun

Oamenii legii au făcut joi dimineaţă 29 de percheziţii în Capitală şi în judeţele Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu, în care sunt vizate persoane acuzate de trafic cu tutun, 20 de tone în total, potrivit poliţiştilor. Prejudiciul depăşeşte un milion de euro. „Poliţiştii de investigarea fraudelor din Ilfov efectuează 29 de percheziţii la persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi deţinere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

Semnal Magazin

Curiozități, călătorii, istorie

Ultimele articole din județ