Întâlnire de lucru la CJ Ilfov pentru implementarea proiectelor pe fonduri europene din cadrul POR

Președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache, a convocat marți, 06 august, la sediul instituției, o întâlnire de lucru cu responsabilii din consiliile locale și primării cu implementarea proiectelor pe fonduri europene din cadrul Programului Operațional Regional. La eveniment au participat Cristian Pistol – director Direcția de Absorție a Fondurilor Interne și Internaționale, Gabrilea Aldea – […]

Licitaţia privind proiectul de reabilitare şi modernizare a Spitalului Clinic de Urgenţă Ilfov a intrat în linie dreaptă

Licitaţia privind proiectul „Reabilitare, modernizare şi echipare la Spitalul Clinic de Urgenţă Ilfov“ a intrat în linie dreaptă. Potrivit unui comunicat al Consiliului Judeţean Ilfov, preşedintele acestei instituţii, Marian Petrache, speră ca în cel mai scurt timp lucrările de execuţie să înceapă, astfel ca spitalul să devină unul dintre cele mai moderne din România, cu […]

Clădiri ale liceului din Măneciu, construite în perioada 1910-1914, reabilitate şi extinse cu fonduri europene

Două dintre cele şapte corpuri de clădire ale Liceului Tehnologic din comuna prahoveană Măneciu, care au fost construite în urmă cu o sută de ani, vor fi reabilitate, consolidate şi extinse cu fonduri europene, valoarea proiectului finanţat prin Programul Operaţional Regional depăşind 8,5 milioane de lei. Potrivit datelor prezentate, marţi, la sediul Consiliului Judeţean Prahova, […]

A fost semnat contractul de finanțare pentru pasajul rutier peste DN 1B de la Blejoi

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a participat, marţi, 6 august, la semnarea contractului de execuţie a lucrărilor pentru proiectul „Creşterea accesibilităţii către partea de nord a polului de creştere, în special către Spitalul Judeţean Prahova, prin realizarea pasajului rutier în continuarea DJ 102 peste DN 1 B”. Proiectul este finanţat în cadrul Programului Operaţional […]

Percheziții la fasificatorii de acte pentru șoferii profesioniști

Poliţişti din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi (SRPT) Bucureşti efectuează joi patru percheziţii în comunele Domneşti şi Clinceni din judeţul Ilfov şi în Bucureşti la locuinţele unor persoane suspectate de fals în înscrisuri oficiale privind documente medicale necesare şoferilor profesionişti. Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, în paralel, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Fraudelor […]

Proiect major de tratare a apelor uzate din jurul Bucureştiului, finanţat de UE cu 130 de milioane de euro

Comisia Europeană (CE) a aprobat vineri o investiţie de 130 de milioane de euro din Fondul de coeziune pentru un proiect de tratare a apelor uzate din jurul Bucureştiului, informează un comunicat al executivului european, dat publicităţii la Bruxelles. „Investiţia va îmbunătăţi semnificativ calitatea vieţii a peste 2 milioane de locuitori din jurul Bucureştiului. Va […]

Încep lucrările de reabilitare a Muzeului Ceasului „Nicolae Simache”, finanţat prin Regio!

Vineri, 26 iulie, s-a semnat contractul de lucrări pentru reabilitarea Muzeului Ceasului „Nicolae Simache”, finanţat în cadrul programului Regio. Ordinul de începere a execuției lucrărilor este dat din 29 iulie, iar în data de 31 iulie va fi predat amplasamentul către constructor. Muzeul va fi reabilitat cu ajutorul fondurilor Regio aferente Axei prioritare 1 „Sprijinirea […]

Încă două proiecte finanţate prin REGIO au fost lansate în Prahova

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea COSMA, a participat miercuri, 10 iulie, la conferinţa de lansare a două proiecte finanţate în cadrul Programului Operaţional Regional (REGIO) 2007-2013. Primul proiect „Restaurarea şi consolidarea Conacului Pană Filipescu“ are o valoare totală de 13.250.215, 54 lei, contribuţia Consiliului Judeţean Prahova fiind de 1.326.583,44 lei iar perioada de implementare este […]

Daniel Constantin: Toţi banii europeni pe „Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri“ au fost contractaţi

Fondurile europene pe Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri au fost contractate în totalitate, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă la Târgovişte, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, prezent la semnarea unor contracte de finanţare aferente ultimei sesiuni pentru depunerea proiectelor de investiţii pentru această măsură. „Ultima sesiune de primiri proiecte a fost în 2012, s-a […]

Regio finanţează un nou proiect din cadrul Polului de Creştere Ploieşti

Vineri, 28 iunie, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Liviu Muşat, a semnat un contract de finanţare în cadrul Axei prioritare 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere“, Domeniul major de intervenţie 1.1 „Planuri integrate de dezvoltare urbană“, Sub-domeniul „Poli de creştere“. Beneficiarul este Unitatea administrativ-teritorială Ploieşti, care primeşte asistenţă […]