Concursul „Arte e Cultura“ din Italia, dominat de elevii ialomiţeni

Academia Internaţională Arte e Cultura din Castel San Giorgio, Italia sub patronajul celor mai înalte personalităţi ale Italiei: Preşedintele Republicii Italiene, Preşedintele Senatului, Preşedintele Camerei Deputaţilor, în parteneriat cu Academia Internaţională „Greci Marino“ şi din Ialomiţa cu Biblioteca Judeţeană „Ştefan Bănulescu“ derulează în fiecare an în luna iunie, proiectul intitulat ARTE E CULTURA. Anul acesta, […]

Proiectul „Descoperă Ilfovul”

În data de 27 iunie are loc evenimentul de lansare a proiectului „Descoperă Ilfovul”, ce va avea loc în comuna Cernica începând cu orele 16:30 la Phoenix Cernica Club, fiind organizat de Asociaţia Oamenilor de Afaceri din Ilfov. În cadrul acestui eveniment vor participa un număr de aproximativ 150 invitaţi, Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, operatori […]

„Să ne bucurăm de farmecul copilăriei – În vizită la Casa Buburuza”

„Să ne bucurăm de farmecul copilăriei – În vizită la Casa Buburuza” Acţiunea de sâmbată, 22 iunie, a făcut parte din programul Campaniei ,,Să ne bucurăm de farmecul copilăriei”, iniţiată de Centrul European pentru Dezvoltare Incluzivă şi Intervenţie Socială – CEDIIS şi derulată în perioada 1 – 30 Iunie 2013. Prima acţiune a campaniei organizate […]

Ghidul investitorului în producţia de energie electrică din surse regenerabile

Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR) are în derulare   proiectul INTER PARES (INovative Tools for Energy Regulations of Province Associations on Renewable Energy Sources), finanţat prin programul IEE al Comisiei Europene având ca obiectiv sprijinirea autorităţilor locale în implementarea şi dezvoltarea politicilor de promovare a producerii de energie din surse regenerabile. Consiliul Judeţean Călărasi este implicat în […]

Rechizitoriul DNA: Dragomir şi Sandu au cunoscut situaţia reală, dar au deformat-o, pentru excluderea “U” Craiova

DNA arată, în rechizitoriul prin care i-au deferit justiţiei pe Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, că aceştia au cunoscut situaţia reală, respectiv că “U” Craiova nu a chemat Federaţia în judecată, totul fiind o eroare a grefierului din instanţă, dar au deformat-o, pentru a putea exclude echipa. “Aprecierea că s-a comis o abatere gravă, prin […]

Proiect de tip grant al primăriei oraşului Mizil

Oraşul Mizil organizează procedură de selecţie de parteneri din mediul privat pentru un proiect de tip grant pentru finanţare din POSDRU DMI 6.3. Oraşul Mizil are intenţia de a stabili un parteneriat cu entităţi de drept privat, în vederea depunerii unui proiect de tip grant pentru promovarea egalităţii de şanse, prin calificarea femeilor din Oraşul […]

Start la BAC: peste 5.000 de absolvenţi de la Olt, aşteptaţi să susţină probele examenului

Absolvenţii clasei a XII-a din judeţul Olt intră, de astăzi, 10 iunie, în focul primei sesiuni a examenului de bacalaureat din acest an cu proba orală de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare în limba română. Potrivit evidenţelor Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, la BAC-ul 2013 sunt aşteptaţi 5.021 elevi, mai mulţi faţă de anul trecut. […]

Trei noi oportunităţi de atragere de fonduri structurale pentru Brăila

Organismul Intermediar Regional POSDRU Regiunea Sud Est anunţă lansarea a trei cereri de propuneri de proiecte la nivelul judeţului Brăila. Cei interesaţi sunt sfătuiţi să se grăbească fiindcă termenul limită este 17 iunie. Pe pagina de internet a Autoritatii de Management POSDRU a Ministerului Muncii, Familiei Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice: www.fseromania.ro, precum si pe […]

Drepturile noastre în Uniunea Europeana

Tinerii ştiu câte ceva despre drepturile pe care le au. În general, ştiu că au dreptul la viaţă şi la un loc sigur în care să stea. Ştiu că au dreptul să fie plătiţi pentru munca pe care o fac, dar mai sunt multe alte drepturi pe care trebuie să le cunoască. Evenimentele din Europa […]

Ilfov: S-au deschis inscrierile la editia 2012 – 2013 a Patrulei de Reciclare

Ilfov: S-au deschis inscrierile la editia 2012 – 2013 a Patrulei de Reciclare

In perioada 15 octombrie – 9 noiembrie, unitatile de invatamant pre-universitar sunt invitate sa se inscrie in programul educational de protectie a mediului ‘Patrula de reciclare’, initiat de Asociatia Romana pentru Reciclare – RoRec. Programul se desfasoara in Bucuresti si in urmatoarele judete: Arges, Bistrita Nasaud, Botosani, Brasov, Calarasi, Constanta, Dambovita, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, […]