Ialomiţa ar putea face parte din regiunea Dobrogea, alături de Tulcea şi Constanţa

La finalul acestei săptămâni, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu, a participat la cea de-a patra ediţie a Forumului româno-francez al cooperării descentralizate, care a avut loc la Constanţa. La acest eveniment au mai fost  prezenţi  vicepremierul Liviu Dragnea, Excelenţa Sa Ambasadorul Franţei în România, Philippe Gustin, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa , Nicuşor Constantinescu, primarul […]

Apele Române: Lucrările la digul de la Borcea, aproape finalizate. Nu este pericol de inundaţie

Lucrările de consolidare a digului de pământ de la braţul Borcea, în care se infiltrase apa, sunt aproape încheiate, neexistând vreun pericol de inundaţie, conform preconizărilor actuale privind debitul Dunării, au declarat luni, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Administraţiei „Apele Române”. Digul a fost în pericol din cauza eroziunii active, ca urmare a debitelor ridicate din aprilie […]

Vicepremierul Dragnea şi directorul ANL au inaugurat la Slatina primele locuinte ale statului după nouă ani

Invitaţi de rang înalt au participat, joi – 6 iunie, în municipiul Slatina, la inaugurarea primelor locuinţe construite după nouă ani prin Agenţia Naţională de Locuinţe şi predarea cheilor unităţilor locative menţionate către proprietari. Au fost prezenţi, în afară de oficialităţile locale sau judeţene, vicepremierul Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, respectiv […]

Apel către vicepremierul Liviu Dragnea, pentru găsirea unei soluţii în cazul Lacu Sărat

Deputatul PP-DD de Brăila, Marioara Nistor, a lansat un apel oficial către vicepremierul Liviu Dragnea, pentru găsirea unei soluţii în cazul staţiunii Lacu Sărat, recunoscută în ţară şi peste hotare pentru proprietăţile curative ale nămolului sapropelic existent aici, a cărei modernizare este blocată de ani de zile din cauza disputei asupra dreptului de administrare a […]

Olt: A fost constituit BEJ de Circumscripţie pentru alegerile parţiale de la Slatina şi Vitomireşti

Judecătoarea Carmen Marinescu a fost aleasă prin tragere la sorţi în funcţia de preşedinte al Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Olt, care a fost constituit în vederea organizării alegerilor parţiale pentru funcţiile de primar al localităţilor Slatina şi Vitomireşti. Carmen Marinescu a fost preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie Olt şi la alegerile parlamentare din luna decembrie. […]

Liderii USL Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin vizitează joi Tulcea, Brăila şi Constanţa

Liderii USL Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin se vor afla joi 29 noiembrie în judeţele Tulcea, Brăila şi Constanţa unde vor vizita obiective de interes şi vor participa la mitinguri electorale. Cei trei lideri ai USL vor fi însoţiţi de Liviu Dragnea, secretar general al PSD, Radu Stroe, ministrul Administraţiei, şi Marian Oprişan, […]

Conducerea USL va fi prezenta pe 4 iunie la Calarasi

Conducerea USL va fi prezenta pe 4 iunie la Calarasi

Conducerea Uniunii Social Liberale va fi prezenta pe 4 iunie in municipiul Calarasi, informeaza un comunicat remis miercuri de USL. Potrivit documentului, Crin Antonescu, presedintele PNL, Victor Ponta, presedintele PSD, Daniel Constantin, presedintele PC, si Liviu Nicolae Dragnea, secretar general PSD, vor fi alaturi de candidatii USL angajati in competitia electorala din data de 10 […]

PDL Prahova considera ca afirmatiile lui Dragnea privind implicarea Politiei in campanie decredibilizeaza institutia

PDL Prahova considera ca afirmatiile lui Dragnea privind implicarea Politiei in campanie decredibilizeaza institutia

Filiala Prahova a PDL considera ca afirmatiile secretarului general al PSD, Liviu Dragnea, referitoare la implicarea Politiei, in unele judete, printre care si Prahova, in campania electorala pentru locale sunt de natura sa prejudicieze grav imaginea acestei institutii. „Partidul Democrat Liberal, filiala Prahova, isi manifesta profunda indignare cu privire la declaratiile uluitoare ale secretarului general […]

Social-democratii din Calarasi se asteptau la demisia Oanei Niculescu-Mizil

Social-democratii din Calarasi se asteptau la demisia Oanei Niculescu-Mizil

Social-democratii calaraseni se asteptau ca Oana Niculescu-Mizil sa demisioneze din partid. „Demisia doamnei Oanei Niculescu-Mizil era de asteptat atat pentru mine, cat si pentru multi dintre colegii mei“, a declarat luni, pentru AGERPRES, presedinte organizatiei municipale a PSD Calarasi, Ion Stefan. In opinia acestuia, Oana Niculescu-Mizil a spus doar un singur lucru adevarat cu ocazia […]