Casele improvizate ale unor ţigani nomazi, incendiate de localnici din Bolintin Vale

Violenţe la Bolintin Vale între rromii stabiliţi în oraşul giurgiuvean cu forme legale şi cei nomazi. Patru locuinţe improvizate au fost incendiate marţi noapte de persoane încă neidentificate iar o bătrână şi un copil au ajuns la spital. În zonă au fos mobilizaţi mai mulţi poliţişti şi jandarmi pentru calmarea spiritelor. Purtătorul de cuvânt al […]

Trafic cu mercur în Prahova

Miercuri,  14 august, la ora 1740, o patrulă de jandarmi ce desfășura activități de menținere a ordinii publice în comuna Nisipoasa, județul Prahova, a observat o persoană ce avea asupra sa un bagaj ce părea că are o greutate foarte mare pentru volumul său. Trecând la identificarea persoanei și controlul bagajului, jandarmii au stabilit faptul […]

Punct muzeal amenjat în clădirea unde au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu

Clădirea fostei unităţi militare de la Gara Târgovişte, unde au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu, va fi amenajată ca punct muzeal al Complexului Muzeal Curtea Domnească, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, directorul complexului, Ovidiu Cârstina. Punctul muzeal va fi deschis pentru vizitatori în luna septembrie. Acum se efectuează amenajări, după ce clădirea a stat […]

Jandarmii prahoveni, la datorie şi în week-end

În perioada 12-14 iulie, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova au acţionat, în conformitate cu prevederile legale, pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice pe teritoriul judeţului Prahova, atât independent cât şi în cooperare cu poliţia. Astfel în cele trei zile peste 200 de jandarmi au acţionat atât în cooperare cu colegii de la poliţie cât […]

Încă 14 tineri jandarmi s-au alăturat jandarmilor prahoveni

La finele lunii iunie, o nouă promoţie de subofiţeri a absolvit Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi de la Fălticeni. Cei 149 de elevi au susţinut examenul de absolvire, în urma căruia au fost repartizaţi, în ordinea mediilor obţinute, la unităţile de jandarmi din ţară. În Prahova au fost repartizaţi, conform cu opţiunile lor, 14 […]

Poliţişti atacaţi cu pietre în Dâmboviţa

Patru poliţişti din Dâmboviţa au fost atacaţi cu pietre, ieri, în timp ce interveneau pentru aplanarea unui conflict izbucnit între două familii, oamenii legii fiind nevoiţi să tragă patru focuri de armă. „Patru poliţişti de la Poliţia oraşului Răcari au suferit excoriaţii după ce au fost loviţi cu pietre de către membri a două familii […]

200 de litri de produs petrolier sustras dintr-o locomotivă din gara Ploieşti Est

Marţi, 2 iulie, ora 17,40, o patrulă de jandarmi ce desfăşura activităţi de menţinere a ordinii publice în municipiul Ploieşti, zona Gării Ploieşti Est, a surprins trei bărbaţi în timp ce sustrăgeau produs petrolier. Trecând la identificarea şi verificarea faptei, jandarmii au stabilit faptul că Viorel D., de 42 de ani, domiciliat în comuna Tomşani, […]

Prahova – Radiatoarele auto, în atenţia amatorilor de chilipiruri

Duminică,  30 iunie, ora 1445, o patrulă de jandarmi ce desfăşura activităţi de menţinere a ordinii publice în municipiul Ploieşti, cartier Mihai Bravu, a surprins o persoană ce sustrăgea radiatoarele auto de la autovehiculele parcate în zonă. Trecând la identificarea şi verificarea faptei, jandarmii au stabilit faptul că, Florian C. de 18 ani, domiciliat în […]

Exerciţiu de cooperare între toate instituţiile implicate în rezolvarea situaţiilor de urgenţă din Giurgiu

În data de 03 iulie, între orele 10:00-11:30, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vlaşca“ al judeţului Giurgiu organizează un exerciţiu de amploare care are ca scopuri principale testarea „Planului Roşu de Intervenţie“ şi armonizarea timpilor de răspuns ale tuturor instituţiilor implicate în rezolvarea situaţiilor de urgenţă reale. În cadrul exerciţiului, care se va desfăşura pe […]

Amenzi de peste 6.000 de lei aplicate de jandarmi în târgul de la Călugăreni

Paisprezece persoane au fost sancţionate contravenţional de jandarmi duminică, 16 iunie, la târgul săptămânal din localitatea Călugăreni. Începând cu ora 08.00, jandarmii giurgiuveni au executat misiuni specifice în incinta târgului şi au sesizat mai multe abateri de la legile în vigoare. Astfel au fost aplicate amenzi în valoare totală de 6.750 lei. Acestea au fost […]

1 2 3 13