Proiectul „Descoperă Ilfovul”

În data de 27 iunie are loc evenimentul de lansare a proiectului „Descoperă Ilfovul”, ce va avea loc în comuna Cernica începând cu orele 16:30 la Phoenix Cernica Club, fiind organizat de Asociaţia Oamenilor de Afaceri din Ilfov. În cadrul acestui eveniment vor participa un număr de aproximativ 150 invitaţi, Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, operatori […]

Principesa Margareta va fi naşa navei ‘World Diamond’, la Şantierul Naval Damen

Principesa Margareta a acceptat invitaţia de a participa, vineri, 28 iunie, la un dublu eveniment organizat la Şantierul Naval Damen din Galaţi, ocazie cu care va fi naşa navei ‘World Diamond’, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al societăţii, Gabriela Creţu. Potrivit acesteia, evenimentul dublu va cuprinde lansarea navei ‘World Opal’ şi botezul navei ‘World […]

„Să ne bucurăm de farmecul copilăriei – În vizită la Casa Buburuza”

„Să ne bucurăm de farmecul copilăriei – În vizită la Casa Buburuza” Acţiunea de sâmbată, 22 iunie, a făcut parte din programul Campaniei ,,Să ne bucurăm de farmecul copilăriei”, iniţiată de Centrul European pentru Dezvoltare Incluzivă şi Intervenţie Socială – CEDIIS şi derulată în perioada 1 – 30 Iunie 2013. Prima acţiune a campaniei organizate […]

Grup infractional organizat destructurat de poliţişti şi procurori

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT au efectuat, în cursul zilei de 15 iunie, 20 de percheziţii domiciliare, pentru prinderea în flagrant şi destructurarea unui grup infracţional organizat, care acţiona în mod coordonat în scopul comiterii de infracţiuni grave, respectiv furtul de produse petroliere din conductele  magistrale, ce tranzitează judeţele Călăraşi, Vrancea, […]

Costume populare din colecţiile Muzeului Judeţean Ialomita

Consiliul Judeţean Ialomiţa şi Muzeul Judeţean Ialomiţa, în parteneriat cu Primăria Municipiului Slobozia şi Direcţia pentru Cultură, Sport şi Tineret, organizează, vineri 14 iunie, orele 16:00, vernisajul expoziţiei de etnografie, Costume populare din colecţiile Muzeului Judeţean Ialomiţa, expoziţie organizată  cu ocazia Sărbătorilor Municipiului Slobozia. Această expoziţie reuneşte costume populare, obiecte de podoabă, dar şi elemente […]

Un aparat de sudură a făcut prăpăd la Oltenita. Două maşini făcute scrum şi o casă arsă parţial

Două maşini făcute scrum, două garaje şi o casă arsă parţial. Acesta este bilanţul negru al unui incendiu, provocat de neatenţia unui bărbat care a folosit un aparat de sudură. Focul izbucnit, luni, la Olteniţa, risca să transforme în cenuţă două gospodării. Potrivit primelor cercetări efectuate la faţa locului, se pare că focul a izbucnit […]

Olt: Amenzi de un milion de lei pentru munca fără forme legale

Valoarea totală a amenzilor aplicate de inspectorii de muncă, de la începutul acestui an, angajatorilor din judeţul Olt care nu au respectat legislaţia muncii se ridică la un milion lei, sancţiunilor fiind pentru muncă fără forme legale de angajare, a anunţat miercuri, adjunctul şefului Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt, Anton Criveanu. Acesta a precizat că […]