ANCOM a descoperit 10 posturi radio pirat pe raza județelor Dâmbovița, Giurgiu, Prahova și Argeș

În prima jumătate a acestui an, Direcţia Regională Bucureşti din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a efectuat un număr de 1.046 de acţiuni de control în cele 15 judeţe din sud-estul ţării pe care le monitorizează, printre care judeţul Ilfov şi capitala. În urma acestor acţiuni de control s-au aplicat […]

Reţele electrice jefuite la Vlădeni

Poliţiştii cercetează opt persoane cu vârste cuprinse între 16 şi 45 de ani, toţi din comuna Vlădeni sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. Cei în cauză, sunt suspectaţi că în perioada ianuarie – februarie 2013 au sustras de la un număr de 10 stâlpi ai reţelelor electrice, prizele de împământare, pe care ulterior le-au […]

Probleme în alimentarea cu energie electrică în 19 comune din Buzău

19 comune din judeţul Buzău sunt nealimentate miercuri, 26 iunie, total sau parţial, cu energie electrică, iar 22 de echipe ale Sucursalei de Distribuţie a Energiei Electrice Buzău şi Agenţiei de Întreţinere Servicii Energetice Buzău acţionează în teren. Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Buzău, Sorin Gheorghe, este vorba despre comunele Săpoca, Berca, Pârscov, Odăile, […]

Doi tineri sunt cercetaţi pentru furt calificat

În urma verificărilor şi cercetărilor efectuate, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi au identificat trei tineri, toţi elevi la licee gălăţene, cu vârste cuprinse între 17 şi 18 ani, din comuna Şendreni şi municipiul Galaţi, suspectaţi de furtul a două autoturisme. Tinerii, la sfârşitul lunii mai a.c., au sustras […]

Galati: Dunarea a atins cota de inundaţie

Fluviul Dunărea a atins sâmbătă, 8 iunie, la Galaţi, cota de inundaţie de 600 cm. În urma creşterii nivelului fluviului, spaţiul pietonal de pe Faleza Inferioară a Dunării a fost inundat, Primăria Galaţi luând măsura întreruperii furnizării energiei electrice în zonă. „Chiar dacă apa nu ajunge la reţeaua subterană de curent electric, s-a dispus sistarea […]

Prima staţie inteligentă de colectare a deşeurilor, inaugurată la Buzău

Cetăţenii din judeţul Buzău au la dispoziţie, începând de miercuri, 5 iunie, prima staţie inteligentă de colectare a zece tipuri de deşeuri. Staţia, prima de acest fel amplasată în România, este realizată de Green Group din Buzău, în colaborare cu Primăria municipiului Buzău şi Carrefour. La eveniment au participat reprezentanţii Primăriei Buzău, directorul Agenţiei pentru […]

Prin POS au fost semnate contracte de 1,4 miliarde lei pentru energia verde

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a anunţat luni, 3 iunie, la Slatina, unde a semnat cu primarul municipiului, Minel Prina, un contract de finanţare pentru o centrală fotovoltaică, că până în prezent, prin Programul Operaţional Sectorial au fost semnate la nivel naţional 37 de contracte de finanţare pentru realizarea unor sisteme de producere a […]

Dambovita: În Dâmbovița se construiesc cinci centrale fotovoltaice

Consiliul Județean Dâmbovița a primit cereri în vederea aprobării construirii a cinci centrale electrice fotovoltaice în localitățile Tărtășești, Cornățelu, Crevedia, Ciocănești și Vișina. Practic, mai mulți investitori privați doresc să concesioneze sute de hectare de teren în vederea amenajării acestor câmpuri fotovoltaice. Panourile respective vor transforma energia solară în energie electrică, urmând ca aceasta să […]

Ilfov: S-au deschis inscrierile la editia 2012 – 2013 a Patrulei de Reciclare

Ilfov: S-au deschis inscrierile la editia 2012 – 2013 a Patrulei de Reciclare

In perioada 15 octombrie – 9 noiembrie, unitatile de invatamant pre-universitar sunt invitate sa se inscrie in programul educational de protectie a mediului ‘Patrula de reciclare’, initiat de Asociatia Romana pentru Reciclare – RoRec. Programul se desfasoara in Bucuresti si in urmatoarele judete: Arges, Bistrita Nasaud, Botosani, Brasov, Calarasi, Constanta, Dambovita, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, […]

Giurgiu – Liderul filialei PDL spune ca noua taxa auto va crea facilitati pentru masinile electrice

Giurgiu – Liderul filialei PDL spune ca noua taxa auto va crea facilitati pentru masinile electrice

Noua taxa auto reprezinta cea mai sanatoasa politica a Romaniei fata de alte state in acest domeniu si va avea facilitati pentru masinile electrice si cele hibrid, a afirmat presedintele organizatiei judetene a PDL Giurgiu, Marin Anton, vineri, intr-o conferinta de presa. „Politica noastra de mediu cu privire la taxa de poluare auto e cea […]