Iubitorii de animale au protestat la Ploieşti

60 de persoane, membri ai organizaţiilor de protecţie a animalelor din Ploieşti, au protestat miercuri după-amiază în faţa Primăriei Ploieşti, a cărei conducere au acuzat-o de uciderea, prin otrăvire, a peste 400 de câini şi pisici. Protestul a venit ca o reacţie la numeroasele sesizări venite în ultima săptămână din partea ploieştenilor care au găsit […]

Protest în faţa Prefecturii Galaţi

Aproximativ 150 de pensionari au protestat, vineri, 14 iunie, în faţa Prefecturii Galaţi, nemulţumiţi că parlamentarii gălăţeni nu şi-au respectat promisiunile pe care şi le-au luat, înainte de alegeri, în faţa vârstnicilor. Unii dintre protestatari au purtat, pe piept, afişe pe care erau înscrise mesaje precum “Vrem demnitate, cinste şi dreptate”, “Demisia politicienilor gălăţeni care […]

Cristian Preda: M-am înscris în Fundaţia Mişcarea Populară; asta nu înseamnă o demisie din PDL

Europarlamentarul Cristian Preda a declarat, vineri, 7 iunie, pentru AGERPRES, că s-a înscris în Fundaţia Mişcarea Populară, precizând că actualul său statut în cadrul PDL – membru suspendat pe o perioadă de şase luni – îi dă posibilitatea de a activa într-un ONG. „Da, aşa este, m-am înscris în Fundaţia Mişcarea Populară şi am participat […]

Olt: Iliescu, despre demisia lui Chițoiu: Cu spectacol nu se rezolvă probleme de fond

Fostul preşedinte Ion Iliescu consideră că nu cu demisii-spectacol se rezolvă probleme economice şi sociale de fond, cum ar fi situaţia de Oltchim. Întrebat dacă ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, ar fi trebuit să-şi dea demisia în urma eşecului privatizării Oltchim, Ion Iliescu a susținut că problemele de fond nu se rezolvă cu o demisie.

”Nu lui […]