Agricultorii din Grivița cultivau canabis în solar

Pentru că legumele nu mai aduc profit, agricultorii localității Grivița s-au apucat să cultive canabis.  Marfa n-a mai ajuns însă la consumatori, ci pe mâna poliției. Perchezițiile efectuate de anchetatori în mai multe gospodării din Grivița au scos la iveală culturi întregi de droguri, cultivate în solar, alături de viță de vie, roșii și castraveți. […]

Un pandantiv din piatră, vechi de peste 20.000 de ani, a fost descoperit de arheologii din Dâmbovița

Un pandantiv din piatră, gravat cu motive geometrice, recuperat dintr-un strat care aparţine culturii gravetiene, având peste 20.000 ani vechime, a fost descoperit de către arhelogii dâmboviţeni. Potrivit reprezentanţilor Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească“ Târgovişte, pandantivul a fost descoperit pe şantierul paleolitic de la Poiana Cireşului, din Piatra Neamţ și este cel de-al treilea obiect […]

Daniel Constantin: Toţi banii europeni pe „Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri“ au fost contractaţi

Fondurile europene pe Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri au fost contractate în totalitate, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă la Târgovişte, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, prezent la semnarea unor contracte de finanţare aferente ultimei sesiuni pentru depunerea proiectelor de investiţii pentru această măsură. „Ultima sesiune de primiri proiecte a fost în 2012, s-a […]

Stare de alertă în judeţul Prahova – zeci de livezi distruse de focul bacterian

Ploile abundente din ultima perioadă au adus focul bacterian, o boală care face adevărate ravagii în livezi. Ramurile şi frunzele se usucă, iar fructele cad la pământ înainte de a se coace. Localnicii sunt disperaţi pentru că, în aproape toate gospogăriile, merii, perii, gutuii, dar şi alţi pomi fructiferi au fost atacaţi. Focul bacterian, o […]

Cum s-au transformat terenurile arabile din apropierea Bucureştiului în locuri destinate locuinţelor şi firmelor

Cu zeci de ani în urmă, câmpurile din apropierea Bucureştiului erau valorificate la capacitate maximă, iar pe suprafaţa lor domneau culturile de grâu, ovăz sau floarea-soarelui. Sectorul Agricol Ilfov(S.A.I.), aşa cum se numeau terenurile din apropierea Capitalei, furniza tone întregi de cereale anual, spre deosebire de zilele noastre când în locul culturilor au răsărit construcţii. […]

Incendiu devastator la Floroaica

Un incendiu devastator a pus pe jar autorităţile, luni după-amiază, 17 iunie, în localitatea Floroaiaca, din comuna Vâlcelele. 52 de hectare de teren au fost cuprinse de flăcări, după ce o scânteie de la un utilaj ce recolta orz a aprins lanul de cereale. Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Călăraşi au acţionat mai bine de […]

Pasuni inundate de Dunare

Dunărea a inundat păşuni din oraşul Corabia şi comuna Gârcov, nivelul fluviului fiind în creştere marţi, 18 iunie,  faţă de ziua precedentă cu 16 centimetri, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt.   Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, a precizat că sunt inundate 115 hectare de păşune, situate în zona inundabilă […]

Apele Române: Lucrările la digul de la Borcea, aproape finalizate. Nu este pericol de inundaţie

Lucrările de consolidare a digului de pământ de la braţul Borcea, în care se infiltrase apa, sunt aproape încheiate, neexistând vreun pericol de inundaţie, conform preconizărilor actuale privind debitul Dunării, au declarat luni, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Administraţiei „Apele Române”. Digul a fost în pericol din cauza eroziunii active, ca urmare a debitelor ridicate din aprilie […]

Caravana fondurilor europene pentru satul românesc

În data de 7 iunie are loc la Câmpina, la Casa Tineretului lansarea campaniei “Caravana fondurilor europene pentru satul românesc”, organizată de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit. La conferinţa de presă ce însoţeşte acest eveniment este prezent şi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Scopul campaniei îl reprezintă informare fermierilor, investitorilor şi autorităţilor locale […]

Pagube in nord-vestul judeţului Galaţi

Zeci de grădini şi gospodării din partea de nord-vest a judeţului Galaţi au fost inundate în urma ploii torenţiale de miercuri seară, 5 iunie, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, căpitan Eugen Chiriţă. Potrivit acestuia, au fost inundate 71 de grădini, dintre care 60 în localitatea Corod, opt în […]