Sute de celebrități au pășit pe covorul roșu la„Căsătoria” lui Mihai Bendeac

Primul film regizat scris și jucat de talentatul Mihai Bendeac, comedia „Căsătoria” a avut
premiera de gală marți seara, la cinematograful Cineplexx Băneasa, unde covorul roșu, dar și
decorurile speciale din film au întâmpinat sute de personalități din lumea mondenă: actori,
vedete, creatori de conținut și presă de specialitate.

Regizorul Mihai Bendeac și actorii Vlad Drăgulin, Liviu Pintileasa, Gloria Găitan, Mihaela
Teleoacă, Lucian Ionescu, Alin Florea și Ilona Brezoianu și-au întâmpinat invitații pe covorul
roșu, îmbrăcați în ținute de gală care mai de care mai spectaculoase, în cadrul unui
eveniment deosebit de elegant, urmat de vizionarea în avanpremieră a filmului pe două săli.
Surpriza serii a venit după vizionare, când aplauzele publicului și discursul de mulțumire al
lui Mihai au fost întrerupte de o „cerere în căsătorie” premeditată în fața unei săli pline.

Actrița Gloria Găitan (Lidocika în film) s-a așezat în genunchi si i-a propus lui Mihai un
legământ față de cinematografia românească, oferindu-i chiar și un inel prețios, ca semn de
recunoștință și imensă apreciere față de talentul și colegialitatea acestuia. Gloria a povestit
ulterior: „Am visat inelul în urmă cu șase luni ca ceva special pentru premiera de gală, însă
nu m-am gândit cum voi oferi cadoul. Întrebarea mi-a venit pe loc și nu am ezitat să o aplic.
Am vrut să fie ceva amuzant, pentru că eram toți emoționați”.
 
Momentul curajos a produs valuri de zâmbete și aplauze, dar în același timp, a subliniat
posibilitatea unui al doilea proiect cinematografic, la care Mihai lucrează de mai mult timp. 
Printre primii spectatori care au vizionat „Căsătoria” pe marele ecran s-au numărat vedetele
cameo din film: Loredana, George Mihăiță, Nicole Cherry, Andrei Stoica, Serghei Mizil,
Șerban Copoț sau Gojira, dar și numeroase personalități din lumea filmului și a
divertismentului românesc precum: Pavel Bartoș, Irina-Margareta Nistor, Codin Maticiuc,
Maria Popovici, Oana și Vlad Gherman, Daniel Nuță, Anghel Damian și Theo Rose, Bogdan
Mălăele, Georgiana și Cătălin Saizescu, Roxana Condurache, Silviu Mircescu, Gabriela și Dani
Oțil, Adina Buzatu, Giulia Anghelescu și Vlad Huidu, Marina și Daniel Nițoiu, Cuza, Nicoleta
Nucă, Flick, Bella Santiago, Andy Popescu, Mira, Corina Băcanu, Ioana State, Cornel Ilie, Costi
Max, Dan Pavel, dar și foarte mulți alții.

„Căsătoria” spune povestea unui parior degenerat aflat într-o situație disperată (Liviu
Pintileasa) și a celor doi prieteni idioți ai săi (Mihai Bendeac și Vlad Drăgulin) care ar face
orice să mai producă bani pentru jocuri. Filmată pe peliculă, comedia produsă de Vertical
Content ajunge pe marile ecrane din țară, în premieră, din 6 decembrie 2024.
Acel film românesc pe care-l așteptai este distribuit de Vertical Entertainment.
Mai multe detalii și imagini de la filmări pot fi accesate pe conturile de social media:
Instagram –  https://www.instagram.com/casatoria.filmul/
Facebook –  https://www.facebook.com/casatoria.filmul
Tik Tok –  https://www.tiktok.com/@casatoria.filmul

Semnal Magazin

Ultimele evenimente