Subprefectul de Ruse, Bulgaria, preşedinte al unui grup de lucru al agricultorilor din regiunea Giurgiu-Ruse

Data:

Subprefectul Districtului Ruse, Bulgaria, Ivan Grigorov, a fost ales pentru o perioadă de şase luni preşedinte al Grupului de lucru Comun al reprezentanţilor agriculturii din judeţul Giurgiu şi Districtul Ruse, Bulgaria.
De asemenea, administratorul public al judeţului Giurgiu, Ionel Muscalu, a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al Grupului de lucru în urma unei întâlniri a reprezentanţilor acestui grup ce s-a desfăşurat joi, 22 aprilie, la Centrul de Afaceri Transfrontalier Danubius din municipiul Giurgiu.
Grupul Reprezentanţilor agriculturii din judeţul Giurgiu şi Districtul Ruse, Bulgaria, a fost creat la iniţiativa comună a Consiliului Judeţean Giurgiu şi a Prefecturii Ruse pentru a facilita cooperarea în domeniul agriculturii în regiunea Giurgiu-Ruse.
Atingerea unui grad mai mare de dezvoltare economică şi socială şi identificarea şi consolidarea în comun a avantajelor comparative ale regiunii este obiectivul principal al grupului comun de lucru al specialiştilor în agricultură din regiunea Giurgiu-Ruse.
Fermierii din regiunea transfrontalieră vor ca prin cooperarea în cadrului Grupului de Lucru să realizeze schimburi de informaţii tehnice şi documentare, vizite de lucru ale specialiştilor sau fermierilor, să se consulte cu privire la problemele din agricultură care sunt de interes pentru ambele părţi şi să obţină sprijin în cooperarea transfrontalieră de afaceri.
Subprefectul Districtului Ruse, Bulgaria, Ivan Grigorov, a fost însoţit la Giurgiu de directorul executiv al Euroregiunii Danubius, Lili Ganceva, şi un grup de fermieri şi reprezentanţi ai sectorului agricol şi ONG-uri din Bulgaria.
La întâlnire au mai participat şi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Giurgiu, ai fermierilor şi producătorilor agricoli şi primari din localităţi cu rezultate în domeniul agricol din judeţul Giurgiu.
(Sursa: AGERPRES)

Alin Radu
Alin Radu
Dupa doi ani petrecuti in presa centrala (Prima TV si Evenimentul Zilei) am fondat reteaua de publicatii locale "Semnal". Astfel, in 2002 aparea ziarul Semnal in judetele Ialomita si Calarasi. Ulterior in portofoliul Grupului de Presa Semnal s-au mai adaugat si alte publicatii locale in judetele: Ilfov, Giurgiu, Dambovita, Prahova, Buzau, Arges si Olt. Cred cu tarie ca presa este cu adevarat cea de-a patra putere in stat. Conditia primordiala este sa fie presa adevarata. Sau asa cum imi place sa spun: "Presa trebuie sa serveasca cetatenii, nu guvernantii!"

Share articol:

De același autor:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
SEMNAL