Departamentul de Stat al SUA a încetat finanțarea proiectului de investigare și urmărire a copiilor ucraineni răpiți de Rusia, iar o bază de date esențială privind aceste cazuri ar fi fost ștearsă, potrivit unei scrisori a parlamentarilor americani citată de The New York Times.
Activitatea, desfășurată de Laboratorul de Cercetare Umanitară al Școlii de Sănătate Publică Yale, a fost suspendată la sfârșitul lunii ianuarie, când președintele Donald Trump a semnat un ordin executiv prin care a blocat majoritatea cheltuielilor pentru ajutor extern.
Secretarul de stat Marco Rubio și adjunctul său, Pete Marocco, au eliminat astfel și finanțarea pentru acest laborator, conform scrisorii inițiate de congresmanul democrat Greg Landsman.
Parlamentarii americani avertizează că această decizie afectează sprijinul SUA pentru Ucraina și ar putea pune în pericol eforturile internaționale de a aduce copiii înapoi la familiile lor. De asemenea, există suspiciuni că datele esențiale privind copiii răpiți, colectate pentru a fi transmise Europol și guvernului ucrainean, au fost șterse definitiv.
Laboratorul Yale a fost unul dintre beneficiarii unui pachet de 26 de milioane de dolari alocat pe trei ani pentru documentarea crimelor de război comise de forțele ruse în Ucraina. Acest proiect făcea parte din programul Observatorul conflictelor, inițiat în 2022 pentru a colecta dovezi privind abuzurile Rusiei în timpul războiului.