Spaţiile verzi din municipiul Ploieşti sunt din nou în atenţia edililor. Aceştia au dispus angajaţilor Administraţiei Domeniului Public şi Privat Ploieşti să planteze flori de sezon în spaţiile special amenajate din oraş şi să execute noi lucrări de igienizare. Activităţile au început de săptămâna trecută, cu plantări de material floricol specific perioadei de toamnă (tufănele, panseluţe, năsturei). Totodată, se desfăşoară şi lucrări de redecorare şi reconfigurare a spaţiilor verzi din oraş care necesită acest lucru. Acţiunea are loc simultan pe toate spaţiile verzi din municipiu, având ca punct de pornire locaţiile: Şoseaua Vestului (Kaufland), scuar Hotel Prahova (linia de tramvai), rond Bereasca, scuar Omnia şi parcul dendrologic Mihai Viteazul. Până în acest moment au fost plantate aproximativ 15.000 buc. plante bienale (panseluţe, năsturei) şi 2.000 buc. tufănele. Cu acest prilej, reprezentanţii Primăriei au ţinut să reamintească faptul că „protejarea investiţiilor de acest tip se poate realiza numai cu sprijinul locuitorilor oraşului şi facem apel la simţul civic al acestora, îndemnându-i să aloce mai multă atenţie ansamblurilor arhitectural-peisagistice, acordându-le protecţia de care au nevoie“. Mai pe româneşte, oameni buni, nu mai rupeţi florile, fie că vreţi să vă declaraţi dragostea, fie că vreţi să vă aduceţi în propria grădină câteva răsaduri. De asemenea, bine ar fi ca spaţiile verzi, îngrijite cu trudă şi pe destui bani publici, să nu mai fie teren de joacă pentru copii sau de distracţie pentru patrupedele iubitorilor de animale. Şi aceasta pentru a ne putea bucura cu toţii de mai mult verde, de mai multă culoare, de aer curat şi înmiresmat în peisajul urban care ne îndepărtează oricum destul de mult de prospeţimea naturii. Acest lucru nu va fi posibil nicicând fără grija edililor, dar nici fără mai multă atenţie şi bun simţ din partea locuitorilor urbei.
Mădălina Zamfir