vineri, noiembrie 28, 2025
5.7 C
București

Sorin Oprescu nu va fi extrădat în România. Justiția din Grecia ridică toate restricțiile

Data:

Fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, nu va fi extrădat în România, au decis judecătorii Curții de Apel din Salonic. Instanța elenă a respins cererea autorităților române și, totodată, a ridicat toate măsurile restrictive impuse după reținerea acestuia.

Oprescu, în vârstă de 74 de ani, a fost arestat pe 4 octombrie pe aeroportul din Salonic, în baza unui mandat european emis de România. Fostul edil era plasat sub control judiciar, cu obligația de a se prezenta la poliție de trei ori pe lună, de a nu părăsi Grecia și după plata unei cauțiuni de 5.000 de euro.

Potrivit presei elene și surselor Observator, Sorin Oprescu ar fi internat în spital și nu a participat la ședința de judecată, fiind reprezentat de avocații săi. Aceștia au invocat starea sa de sănătate și au susținut că în România nu ar fi beneficiat de un proces echitabil.

Condamnat în România, stabilit în Grecia

Pe 9 octombrie 2025, Curtea de Apel București i-a redus pedeapsa de la 10 ani și 8 luni la 9 ani și 8 luni de închisoare, pentru luare de mită, spălare de bani și constituirea unui grup infracțional organizat.

În 2022, Sorin Oprescu fusese condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni. Cu puțin timp înainte de pronunțarea sentinței, a părăsit România și a fost ulterior localizat în Grecia, unde trăiește de atunci. Fostul primar afirmă că este „victimă a unei persecuții politice”, motiv pentru care refuză să revină în țară.

Decizia instanței din Salonic reprezintă un nou eșec al autorităților române în tentativa de a-l readuce pe Oprescu pentru executarea pedepsei.

Dana Mateescu
Dana Mateescuhttps://revistatreispe.wordpress.com
Dana Fodor Mateescu este absolventă a Colegiului de Jurnalism, precum şi a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti. A lucrat ca reporter de teren la Radio Uniplus, apoi la Radio 21. A urmat o perioadă bogată de colaborări la cotidienele centrale, ca reporter special – Național, Cronica Română, Adevărul, Dimineața, Gazeta de Sud, Libertatea, 7 Plus, Puterea, dar a scris și pentru revistele Academia Cațavencu, Plai cu Boi, Aspirina săracului, Singurul Atu, Claudia, Povești adevărate, Femeia, Lumea credinței, ș.a.. A debutat cu poezie în anul 2000, în Ziua literară, la cenaclul „Euridice”. A publicat mai multe volume de proză: - „Fetiţele din Cimitirul Roşu” - editura Mateescu; - „Povestiri din Bucureşti” - editura Cartea Românească; - „Tembelă până la moarte” - editura Cartea Românească; - „În pielea goală pe acoperișul fierbinte” - editura ROCART. Volume de poezie: - „Regele cu coroană de hârtie”; - „Poate că melcii au fost odată îngeri”. Cărți pentru copii: - „Inimioară de căţel”- editura Mateescu; - „Aventurile lui Bâz-Bâz cel isteţ” - editura Mateescu.

Share articol:

Citiți și:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
Național/Internațional

Operațiuni Europol: zeci de arestări în rețele internaționale de trafic de persoane

Europol a sprijinit în această lună două operațiuni internaționale...

Incident la conferința preoțească din Huși: un preot a fost dus la psihiatrie după un episod agresiv

Conferința preoțească desfășurată pe 27 noiembrie la Cinema Dacia...

Primul vaccin experimental împotriva cancerului pulmonar intră în testare clinică în Marea Britanie

Cercetătorii de la University College London și Universitatea Oxford...

Ionuț Moșteanu și-a depus demisia de la Ministerul Apărării

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, și-a prezentat demisia, motivând că...

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, surprins bând cafea în timpul intonării imnului național în Parlament

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a fost surprins miercuri, în...

USR ar putea retrage sprijinul politic pentru ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu

În interiorul USR au apărut tensiuni după scandalul legat...

Semnal Magazin
SEMNAL

Cum găsești mesajele-cheie pentru clientul tău ideal?

La început, mi se părea greu să-mi dau seama...

Roadrunnerul, pasărea sprintenă a deșertului. Caracteristici, habitat și celebra sa luptă cu șerpii

Roadrunnerul, cunoscut științific ca Geococcyx californianus, este una dintre...

Cum am transformat mesajul meu din general în specific

La început aveam impresia că explic bine ce fac....

Comunicare clară care convertește

Când mesajul nu ajunge unde trebuie Lucrez cu femei care...

Creșterea alarmantă a populației de pisici fără stăpân în orașele din România

Pisicile fără stăpân s-au înmulțit semnificativ în marile orașe...

ROI-ul invizibil din businessul tău: unde pierzi timp, energie și profit fără să-ți dai seama

Buna! Eu sunt Isa și clarificăm împreună fricile pe...

Cum am ajuns să unesc educația și antreprenoriatul în misiunea mea

Când am început să predau programare, nu mă gândeam...