Senatorul Lucian Iliescu face apel la mass-media naţională, nemulţumit de presa locală

Data:

primar Lucian IliescuPreşedintele organizaţiei judeţene a PNL Giurgiu, senatorul Lucian Iliescu, vrea să invite televiziunile naţionale la conferinţele de presă ale partidului în teritoriu, nemulţumit de faptul că televiziunile locale nu ilustrează nimic din ceea ce se prezintă în cadrul acestora, deşi participă la evenimente, iar organizaţia trece prin frământări interne.

“Eu am venit astăzi la conferinţa de presă şi vă spunem deschis că avem unele frământări în organizaţie înaintea organizării alegerilor la municipiu, dar dacă se întâmplă la fel ca săptămâna trecută când am vorbit şi nu a apărut nimic din ceea ce s-a discutat aici, voi face apel la televiziunile naţionale. Cred că ne întoarcem în timp cu mai mult de 20 de ani în urmă când exista o singură televiziune şi acolo se spunea doar ce voiau unii”, a declarat vineri senatorul Iliescu.

El recunoaşte că televiziunile locale de acum sunt conduse de patroni care ar putea avea anumite interese sau nu, dar consideră că meseria de jurnalist trebuie exercitată indiferent de situaţie.

“În cadrul întâlnirilor cu presa noi vrem să discutăm şi să informăm, dar dacă aceste lucruri nu sunt reflectate în presă, ne pierdem timpul şi modul cum se face presă la Giurgiu trebuie făcut cunoscut şi la centru”, a încheiat senatorul Lucian Iliescu.

AGERPRES

Share articol:

Citiți și:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
Național/Internațional

Maia Sandu: Ne dorim o Românie puternică și europeană, care să rămână alături de Republica Moldova

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și-a exprimat speranța ca,...

Cel mai puternic cutremur din 2025 în România. Seismul nu a produs pagube

Un cutremur cu magnitudinea de 5,7 s-a produs sâmbătă...

Un urs a murit lovit de două mașini pe DN1, în județul Sibiu

Un urs a fost accidentat mortal, duminică, pe Drumul...

Semnal Magazin
SEMNAL

BANCURI CU POLITICENI

Sună o babă la ziarul Semnal. — Alo, Semnal? Am...

BANCURI CU BETIVI

Doi prieteni stau de vorbă. Unul dintre ei vorbește...

BANCURI CU BLONDE

La gară.- Nu vă supărați, pot să vă pun...

BANCURI CU AVOCAȚI

Inculpatul către avocatul său:- Dacă scap cu șase luni,...

BANCURI CU 112

Doi vânători merg cu puștile prin pădure.Deodată unul din...

BANCURI CU POLIȚIȘTI

Un poliţist este la pescuit.Pescuieşte vestitul peştişor de aur...

BANCURI DIN ARMATA

- Asculta la mine, soldat! Daca n-ai bea atata,...

BANCURI CU ARDELENI

Domn judecător, aș vre să divorțez de muiere, așe,...