Șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice Giurgiu, trimis în judecată de către DNA pentru trafic de influență. În prezent este în arest la domiciliu.

Data:

Mihai Sebe, șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice Giurgiu, a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru două infracțiuni de trafic de influență, fiind în prezent în arest la domiciliu.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada februarie – martie 2024, Sebe ar fi cerut și primit prin intermediul Nicoletei-Lucia Nae, de la un administrator de firmă, suma de 13.000 de euro (echivalent în lei) și 20.000 de lei. Acești bani ar fi fost ceruți pentru a influența funcționarii Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) să finalizeze un control fără a înregistra obligațiile fiscale ale firmei către bugetul de stat și fără a sesiza organele de urmărire penală.

De asemenea, în perioada aprilie – mai 2024, Sebe ar fi pretins încă 15.000 de euro, din care a primit 6.250 de euro de la reprezentantul altei societăți comerciale, pentru a împiedica aplicarea măsurilor legale și pentru a evita notificarea organelor de urmărire penală în legătură cu descoperirile din cadrul unui control.

DNA a instituit măsura sechestrului asigurător asupra unei sume de 115.743,72 lei aflate într-un cont bancar deschis de Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) pe numele lui Sebe, pentru recuperarea prejudiciului adus statului.

Dana Mateescu
Dana Mateescuhttps://revistatreispe.wordpress.com
Dana Fodor Mateescu este absolventă a Colegiului de Jurnalism, precum şi a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti. A lucrat ca reporter de teren la Radio Uniplus, apoi la Radio 21. A urmat o perioadă bogată de colaborări la cotidienele centrale, ca reporter special – Național, Cronica Română, Adevărul, Dimineața, Gazeta de Sud, Libertatea, 7 Plus, Puterea, dar a scris și pentru revistele Academia Cațavencu, Plai cu Boi, Aspirina săracului, Singurul Atu, Claudia, Povești adevărate, Femeia, Lumea credinței, ș.a.. A debutat cu poezie în anul 2000, în Ziua literară, la cenaclul „Euridice”. A publicat mai multe volume de proză: - „Fetiţele din Cimitirul Roşu” - editura Mateescu; - „Povestiri din Bucureşti” - editura Cartea Românească; - „Tembelă până la moarte” - editura Cartea Românească; - „În pielea goală pe acoperișul fierbinte” - editura ROCART. Volume de poezie: - „Regele cu coroană de hârtie”; - „Poate că melcii au fost odată îngeri”. Cărți pentru copii: - „Inimioară de căţel”- editura Mateescu; - „Aventurile lui Bâz-Bâz cel isteţ” - editura Mateescu.

Share articol:

De același autor:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
SEMNAL

10.000 de animale, sterilizate gratuit în județul Ilfov

Consiliul Județean Ilfov a depășit recent pragul de 10.000...

A căzut în râul Dâmbovița, dar a fost salvat la timp de scafandri

Un bărbat care căzuse în râul Dâmbovița a fost...