Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea formulată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie de încuviinţare a reţinerii şi a arestării preventive a judecătorului Ion Miloşioiu, preşedinte al Tribunalului Dâmboviţa, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă, urmând a fi cercetat în stare de libertate.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri, 5 iunie, AGERPRES, procurorii Serviciul teritorial Piteşti au cerut luni Secţiei pentru judecători a CSM încuviinţarea reţinerii şi a arestării preventive a preşedintelui Tribunalului Dâmboviţa, cerere formulată având în vedere calitatea de magistrat a acestuia.
„La aceeaşi dată, Secţia pentru judecători a respins cererea formulată de procurori, prin urmare, Ion Miloşioiu va fi cercetat în stare de libertate. În aceeaşi cauză, în 29 mai, Curtea de Apel Piteşti a dispus, la cererea procurorilor, arestarea preventivă pentru 29 de zile a inculpaţilor George Banu George, Vişan Eftimie şi Gheorghe Doican”, se arată în comunicat.
În sarcina celor trei procurori au reţinut trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă. În sarcina unui alt inculpat, Robert Anghel (fost Eftimie), persoană judecată în stare de arest preventiv, s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă.
În 2 noiembrie 2010, inculpatul Banu a pretins de la inculpatul Eftimie şi învinuitul Anghel, pentru judecătorul Ion Miloşioiu, suma de 6.000 euro, susţinând că are influenţă pe lângă acesta din urmă.
În schimb, a promis că Robert Anghel va fi pus în libertate în dosarul în care era judecat, în stare de arest preventiv, la Tribunalul Dâmboviţa şi că se va dispune faţă de acesta condamnarea cu suspendarea executării pedepsei.
„Suma de 6.000 de euro a fost pretinsă prin intermediul inculpatului Doican. În 7 noiembrie 2010, inculpatul Banu a primit de la Robert Anghel şi Vişan Eftimie, prin intermediul lui Gheorghe Doican, 12.500 lei, ca parte a sumei pretinse, pe care remis-o, în aceeaşi zi, magistratului Ion Miloşioiu „, susţin procurorii.
AGERPRES
[…] Secţia de judecători a CSM a respins cererea de încuviinţare a reţinerii şi a arestării preve… este preluat de pe SEMNAL – Stiri din Ilfov, Prahova, Dambovita, Buzau, Ialomiţa, Calarasi, […]
[…] Secţia de judecători a CSM a respins cererea de încuviinţare a reţinerii şi a arestării preve… (0) […]
[…] Secţia de judecători a CSM a respins cererea de încuviinţare a reţinerii şi a arestării preve… (0) […]
[…] Secţia de judecători a CSM a respins cererea de încuviinţare a reţinerii şi a arestării preve… (0) […]