A încetat din viaţă scriitorul Mircea Micu

A încetat din viaţă scriitorul Mircea Micu

Rand pe rand, marile nume ale literaturii noastre parasesc aceasta lume pentru una mai buna, o lume in care doar ingerii se mai pot bucura de cuvintele asezate cu mare grija in opera ce le-a incununat munca de-o viata. Duminica, 19 iulie 2010, scriitorul Mircea Micu, in varsta de 73 de ani, a incetat din viata, dar a lasat posteritatii opera zamislita cu atata truda.

Cine a fost Mircea Micu

Nascut la 31 ianuarie 1937, la Varsand, judetul Arad, Mircea Micu a fost poet, dramaturg si prozator. A lasat in urma sa peste 35 de volume de proza, memorialistica si versuri.
Presedinte al Fundatiei Internationale pentru Cultura, Arta si Morala Civica „Mihai Eminescu“, a fost laureat al premiilor literare pentru proza, poezie si dramaturgie ale Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti, dar si ale Academiei Romane. Poeziile dedicate mamei au fost considerate de catre marii critici literari dar si de catre cititori ca fiind cele mai frumoase astfel de creatii ale acestuia. In urma cu cateva luni, cunoscutul interpret Tudor Gheorghe a sustinut un spectacol pe versurile lui Mircea Micu.

Ultima întalnire cu cei dragi

Scriitorul a fost condus pe ultimul drum de familie si de prieteni, nume sonore din literatura si teatrul romanesc. Printre cei care si-au luat ramas bun de la prietenul lor de-o viata s-au numarat actorul Eusebiu Stefanescu, scriitorul Valentin Hossu-Longin, Dan Cristea si Grig Modorcea. Mircea Micu a iubit viata si a scris despre ea. A parasit-o la 73 de ani inconjurat de cei dragi, de flori si intr-un ropot de aplauze. A lasat in urma durere, lacrimi dar si amintiri de nepretuit. Iar pentru fiica lui, Oana, a scris o poezie intitulata……  „Testament“: „Am sa-ti las calul meu drept mostenire./ E prelung, aburos si subtire / Si mincinos ca o amintire./ Cauta-l cand vei vedea ca nu mai respir./ L-am priponit in gradina pustie/ Legat simbolic / De un trandafir.“
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! „Priveste, muma, astrul greu/ Al noptii ce ilumineaza/ Cu raze reci, destinul meu/ Suit in cerul de amiaza.“

Andreea Chicus
Angelica Biruta

Leave a Reply

Your email address will not be published.