Echipa „Voluntarii pentru Mircea Geoană“, formată din membri ai Tineretului Social Democrat (TSD), parlamentari dar nu numai, au participat, vineri, 11 septembrie, în comuna Ştefan cel Mare, din judeţul Călăraşi, alături de preşedintele PSD, Mircea Geoană, la o acţiune de ajutorare a şcolii din localitate.
Această deplasare vine în urma vizitei unor copii din localitate la cabinetul său de la Senat, vizită în cadrul căreia copiii i-au solicitat lui Mircea Geoană sprijin pentru renovarea şi dotarea şcolii.
După câteva zile, Geoană a venit la şcoala din localitate cu mai multe „ajutoare“.
„Voi ajuta şcoala cu tot ceea ce mă roagă copiii şi profesorii ei. Orice, în limita normalului (…). Acţiunea este o chestiune strict privată, a colegilor parlamentari tineri, a echipei noastre de voluntari, este o chestiune pe care o facem cu titlu personal, fără fonduri publice. Este, poate, un semnal dat şi pentru oricine din România care simte nevoia să ajute un pic, care este nemulţumit de modul în care funcţionează ţara şi statul. Trebuie să criticăm statul şi să-l corectăm, dar să vedem ce facem sau nu şi noi, ca simpli cetăţeni. Este un semnal către voluntariat şi către implicare civică“, a spus Mircea Geoană.
Pe parcursul vizitei sale, preşedintele PSD a intrat în fiecare sală de clasă, în sala de sport, pe terenul de fotbal, de tenis, fiind interesat de ce anume mai au nevoie copiii, dând, în acelaşi timp, autografe micuţilor.
În acest timp, voluntarii efectuau diverse lucrări de igienizare, de la măturat, şters geamuri şi până la vopsit, iar dintr-un camion descărcau diverse obiecte de mobilier, scaune, bănci, table, dar şi mingi, plase pentru porţile de fotbal, pentru tenis şi multe altele.
„ (…) Este frumos ce am văzut aici. Cred că dacă fiecare dintre noi, care avem posibilităţi, sau măcar disponibilitate, pentru că până la urmă nu trebuie numai bani, trebuie puţin timp să aloci, şi-am adopta fiecare dintre noi, poate o şcoală, un loc de joacă, un cămin de bătrâni, poate o cantină a săracilor, poate o biserică sau un loc de reculegere spirituală, cred că atunci am putea să facem un lucru mult mai bun pentru România şi să fim şi noi oameni mai buni şi să nu aşteptăm doar din partea statului să rezolve tot, chiar dacă statul trebuia să facă o treabă mai bună. Fiecare dintre noi avem obligaţia să facem ceva, cât de puţin“, a adăugat Geoană.
Liderul social-democrat şi-a exprimat speranţa că elevii de azi vor învăţa ce înseamnă educaţia civică, pentru ca, la rândul lor, când vor ajunge mari, să facă ceva pentru copii.
„ (…) Sper să fie mai puţini copii necăjiţi sau şcoli părăginite în România când vor fi ei mari. Pe lângă educaţia civică, şi educaţia religioasă este importantă, pentru că, până la urmă, compasul moral al societăţii româneşti s-a cam dereglat… Sunt multe lucruri pe care copiii trebuie să le înveţe. Şi mult sport“, a ţinut să mai precizeze Geoană, care a promis că va reveni la şcoala din Ştefan cel Mare pentru a fi „sigur că lucrurile sunt puse la punct“. (Mihaela Leţa)
Şcoala din Ştefan cel Mare, „adoptată“ de Mircea Geoană
Data:
Disclaimer
„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător." Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal