Noul episcop al Sloboziei şi Călăraşilor, Preasfinţitul Părinte Vincențiu, a fost întronizat, duminică, 28 iunie, la Catedrala „Înălţarea Domnului“ din Slobozia, în prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
La slujba de întronizare a noului chiriarh, oficiată de patriarhul Daniel, înconjurat de un sobor de ierarhi, au asistat, pe lângă sutele de credincioşi şi preşedintele României, Traian Băsescu, dar şi mulţi politicieni.
Printre aceştia s-au aflat Vasile Blaga, Corneliu Vadim Tudor, George Becali, Marian Petre Miluţ, dar şi senatori, deputaţi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene din Ialomiţa şi Călăraşi, politicieni care au îndurat cu stoicism atmosfera înăbuşitoare din Catedrală.
După otpustul Sfintei Liturghii, a venit şi momentul mult aşteptat, acela al instalării noului episcop.
A urmat discursul preşedintelui ţării, pe parcursul căruia acesta a mulţumit Bisericii Ortodoxe Române pentru efortul pe care îl face pentru a menţine românismul în regiunile din jurul ţării.
De asemenea, şeful statului a adus un omagiu memoriei Preasfinţitului Damaschin Coravu, cel care a fost episcop al Sloboziei şi Călăraşilor, arătând că în timpul mandatului acestuia a fost construită una din cele mai mari catedrale din ţară.
Deşi mai mulţi politicieni se înscriseseră să „ia cuvântul“, aceştia nu au mai reuşit acest lucru, Patriarhul Daniel spulberându-le visele.
Pentru că ceremonia de întronizare a durat destul de mult, iar în Catedrală era foarte cald, Patriarhul a hotărât ca după şeful statului să ia cuvântul doar primarul Sloboziei,
, şi apoi noul episcop.
Pentru a se pune bine cu „cei de sus“, primarul a oferit atât patriarhului cât şi noului episcop „în semn de înaltă preţuire“, cheia, steagul şi certificatul de naştere ale oraşului, medalia de onoare a municipiului Slobozia, dar şi medalia care s-a bătut cu ocazia sfinţirii Catedralei, în anul 2001.
De asemenea, edilul Sloboziei i-a oferit Presfinţitului Vincenţiu cheia oraşului, pentru a putea „deschide toate căile de aici încolo“, iar preşedintelui României, însemnele Sloboziei, medalia de onoare, cheia oraşului, dar şi alte simboluri….
După o adevărată lecţie de „umilinţă“, oferită de primarul municipiului, a venit, în sfârşit, rândul noului episcop.
În cuvântul său, noul chiriarh al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor a adus în discuţie nevoia de credinţă a oamenilor în societatea actuală, marcată de o criză a valorilor, dar şi de una economico-financiară.
„În societatea noastră, biserica şi episcopul se confruntă cu o mulţime de probleme care se cer a fi rezolvate. Crizei valorilor ce caracterizează societatea contemporană, implicit cea românească, – biserica îi opune valorile revelate ale moralei creştine, care sunt veşnice, pentru că sunt garantate de autoritatea Dumnezeu. Crizei economice şi financiare care generează probleme sociale – biserica îi opune opera filantropică după porunca Mântuitorului, care a iubit atât pe aproapele şi l-a ajutat pe cel lovit, el însuşi identificându-se cu cei în nevoi“, a susţinut părintele Vincenţiu.
Referindu-se la misiunea pe care a început-o duminică, odată cu instalarea sa în funcţia de episcop, părintele Vincenţiu a solicitat sprijin tuturor credincioşilor, dar şi clericilor, pentru a putea „lucra mântuirea proprie“, considerând această misiune una deloc uşoară.
„Eparhia Sloboziei şi Călăraşilor, care îşi primeşte astăzi păstorul, îşi desfăşoară misiunile mântuitoare în parohiile din judeţele Ialomiţa şi Călăraşi, aşezări binecuvântate de Dumnezeu, cu pământ fertil, cu oameni harnici, iubitori de cultură şi devotaţi bisericii strămoşeşti. Sunt multe mărturiile care vorbesc despre neîntrerupta viaţă creştină a locuitorilor (…). Şi îmi exprim preţuirea faţă de temeinica lor aşezare sufletească. Îmi pun nădejdea în puterea harnică a milostivului Dumnezeu, în credinţa, înţelegerea şi colaborarea tuturor celor care iubesc biserica şi binele comun al ţării noastre“, a adăugat noul episcop.
Deoarece în interiorul Catedralei Episcopale era foarte cald, mulţimea de credincioşi fiind vădit afectată, noul episcop i-a transmis ministrului Vasile Blaga, prezent la eveniment, că „acum mi-am dat seama ce înseamnă programul dumneavoastră de izolare termică a locuinţelor şi clădirilor“, referindu-se la faptul că lucrările la Catedrală nu sunt finalizate, aceasta putând fi una dintre cauzele care a făcut ca atmosfera din interior să fie înăbuşitoare.
„Vă promit că voi apela la bunăvoinţa pe care ne-aţi arătat-o dintotdeauna domnia voastră şi sperăm să împlinim şi aici, în Slobozia, acest program“, a spus părintele Vincenţiu.
După slujba de întronizare, a urmat o Sfântă Liturghie, apoi oficialităţile şi ceilalţi invitaţi au mers la o agapă.
Aşadar, am fost martor, duminică, 28 iunie, la un eveniment care, deşi în principiu a fost unul religios, s-a transformat rapid într-unul politic.
Să fie atâţia politicieni cu frica lui Dumnezeu?
(L.M.)