Rechizitoriul DNA: Dragomir şi Sandu au cunoscut situaţia reală, dar au deformat-o, pentru excluderea “U” Craiova

DNA arată, în rechizitoriul prin care i-au deferit justiţiei pe Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, că aceştia au cunoscut situaţia reală, respectiv că “U” Craiova nu a chemat Federaţia în judecată, totul fiind o eroare a grefierului din instanţă, dar au deformat-o, pentru a putea exclude echipa.

d dragomir

“Aprecierea că s-a comis o abatere gravă, prin promovarea de acţiuni în care ar fi figurat ca parte şi Federaţia Română de Fotbal, a fost făcută de înv. Mircea Sandu în faţa tuturor membrilor Comitetului Executiv, Dumitru Dragomir  şi de consilierul juridic al Federaţiei Române de Fotbal care a încheiat referatul cerut de Federaţia Română de Fotbal, sub acest aspect. Acest referat nu este explicit referitor la conţinutul faptelor ce ar constitui abatere gravă, ci se limitează doar să facă o înşiruire a existenţei unor procese de natură civilă, pe rolul instanţelor de judecată”, se arată în rechizitoriul transmis instanţei de judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

 Anchetatorii mai susţin, în documentul citat, că reaua credinţă a conducerii Federaţiei Române de Fotbal şi a Ligii Profesioniste de Fotbal, prin reprezentanţii săi legali, în ceea ce priveşte situaţia cauzelor aflate pe rolul instanţelor, în sensul că ar fi chemată în judecată şi FRF se evidenţiază pe deplin din stenograma şedinţei Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal.

“Astfel, Mircea Sandu menţionează că la instanţe s-a comis o eroare de către grefier în ceea ce priveşte situaţia, ca parte, a Federaţiei Române de Fotbal. Este evident că reprezentanţii Federaţiei Române de Fotbal şi Ligii Profesioniste de Fotbal au cunoscut adevărata situaţie faptică, dar au prezentat-o deformat tocmai pentru a determina luarea măsurii excluderii clubului de fotbal”, arată procurorii.

La şedinţa Comitetului Executiv, notează anchetatorii, Mircea Sandu a spus:  “Faptul că în acest dosar apare concertată şi Federaţia Română de Fotbal este o eroare care nu ne aparţine, ci grefierului, fir-ar al dracului, că a primit şi înregistrat cererea de chemare în judecată şi a efectuat actele”.

“Această atitudine a lui Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir evidenţiază pe deplin că aceştia au acţionat în deplină cunoştinţă de cauză pentru excluderea FOTBAL CLUB U CRAIOVA cu orice preţ şi reprezintă un exces de putere”, susţin magistraţii DNA.

La adoptarea hotărârii Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal de excludere a “U” Craiova s-a reţinut ca abatere şi aceea că formaţiunea sportivă craioveană a indus în eroare Liga Profesionistă de Fotbal în sensul că a cerut şi a obţinut drepturile TV cuvenite în contul altei societăţi decât clubul sportiv, singurul îndrituit a le primi, se mai arată în documentul citat.

În acest context, notează procurorii, este de precizat că Liga Profesionistă de Fotbal, şi în anii anteriori, a dat drepturile cuvenite din TV tot la altă societate, alta decît clubul sportiv, stare de fapt cunoscută îndeaproape şi acceptată ca atare de către Ligă.

“Aceste împrejurări exclud inducerea în eroare a Ligii Profesioniste de Fotbal, aşa cum se susţine în hotărârea de excludere provizorie a FOTBAL CLUB U CRAIOVA, însă susţinerea s-a făcut de către Dumitru Dragomir şi Mircea Sandu pentru a determina membrii Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal să adopte hotărârea urmărită de aceştia”, mai arată DNA.

Această stare de fapt, susţin procurorii, este demonstrată şi prin următoarele: Liga Profesionistă de Fotbal a trimis drepturile TV cuvenite unor cluburi sportive, în anii 2010-2011, anume Oţelul Galaţi, Steaua Bucureşti, CFR Cluj şi Unirea Urziceni, la alte persoane juridice, altele decât cluburile sportive afiliate, singurele îndrituite a primi aceste drepturi, aşa cum susţin Sandu şi Dragomir.

Mai mult, spun procurorii, Liga Profesionistă de Fotbal, în 2010, a trimis drepturile băneşti TV ale clubului Gloria Bistriţa soţiei lui Mircea Sandu, deci nu clubului sportiv.

“Aşa fiind, este greu de înţeles că se impută încălcarea doar pentru FOTBAL CLUB U CRAIOVA, nu şi celorlalte situaţii precizate mai sus, dacă nu se acceptă aceea că imputaţia s-a formulat pentru a da o mai mare greutate susţinerilor pentru excluderea provizorie a clubului sportiv şi a determina pe ceilalţi membrii ai Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal, în acest sens”, se mai arată în document.

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, şi cel al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie în dosarul dezafilierii Universităţii Craiova, a anunţat, luni, DNA.

Sandu şi Dragomir sunt acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor formă calificată, folosire a influenţei ori autorităţii persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite şi infracţiunea de sustragere de sub sechestru, s-a precizat într-un comunicat remis MEDIAFAX de DNA.

În acelaşi dosar au fost trimise în judecată instituţiile conduse de cei doi, respectiv FRF şi LPF, pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi infracţiunea de sustragere de sub sechestru.

Potrivit anchetatorilor, la 20 iulie 2011, la o şedinţă a Comitetului Executiv al FRF, s-a hotărât excluderea provizorie a SC Fotbal Club “U” Craiova SA, excluderea fiind pusă pe seama încălcării grave a statutului Federaţiei, fără a se detalia şi motiva în ce au constat încălcările şi gravitatea lor.

Pentru luarea deciziei de excludere, la adoptarea căreia nu s-au respectat prevederile statutare, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, membri ai Comitetului, în calitatea lor de conducători ai Federaţiei Române de Fotbal, respectiv ai Ligii Profesioniste de Fotbal şi-au folosit influenţa şi autoritatea faţă de ceilalţi membri ai Comitetului Executiv al FRF, susţin procurorii.

“Convingerea membrilor Comitetului Executiv s-a format doar pe baza materialului succint încheiat de un consilier juridic şi pe susţinerile celor doi reprezentanţii ai FRF, respectiv LPF, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir. La baza acuzaţiilor formulate împotriva S.C. FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A au stat o serie de acţiuni civile intentate de club fostului antrenor şi manager, acţiuni care au fost prezentate, în mod nereal, ca fiind îndreptate împotriva federaţiei, ceea ce a fost considerat de cei doi inculpaţi drept încălcare gravă a statutului. Deşi măsura urma să fie supusă validării Adunării Generale a Federaţiei Române de Fotbal, ea fiind una provizorie, Comitetul Executiv a stabilit că respectiva hotărâre intră în vigoare de la data adoptării sale, respectiv 20 iulie 2011”, se mai arată în comunicatul DNA.

Ulterior, arată procurorii, la 25 iunie 2012, printr-o sentinţă civilă, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit că măsura excluderii provizorii a Craiovei a fost adoptată cu “un manifest exces de putere, iar prin punerea sa în aplicare s-au produs deja consecinţe iremediabile din punct de vedere material şi al activităţii sportive, care se perpetuează în timp”.

În rechizitoriu se mai precizează că urmare a deciziei de excludere a SC Fotbal Club “U” Craiova SA din FRF, contractele civile dintre club şi jucătorii săi de fotbal au fost desfiinţate, iar aceştia au fost legitimaţi la alte cluburi sportive, fără nicio contraprestaţie aferentă drepturilor federative ale acestora. Toate acestea, susţine DNA, în condiţiile în care drepturile federative fuseseră puse sub sechestru legal, aplicat pe seama clubului craiovean, ca urmare a existenţei unor obligaţii faţă de bugetul statului.

“Mai precis, la data de 31 ianuarie 2011, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, dispusese sechestrarea bunurilor mobile ale S.C. FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A. şi totodată indisponibilizase un număr de 39 de jucători de fotbal care aveau încheiate contracte civile cu clubul respectiv, sub aspectul valorii de contract, ca drepturi federative apreciate la suma de 15.800.000 lei”, mai precizează procurorii anticorupţie.

Suma de 15.800.000 lei este considerată a fi prejudiciu cauzat prin infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, mai arată DNA.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale inculpaţilor Sandu Mircea, Dragomir Dumitru şi ale Ligii Profesioniste de Fotbal.

DNA mai precizează că ceilalţi zece membri ai Comitetului Executiv al FRF au fost scoşi de sub urmărire penală, în condiţiile în care votul din şedinţa de excludere a Craiovei s-ar fi dat “numai ca urmare a exercitării influenţei şi autorităţii de către Sandu şi Dragomir, fără a fi în deplină cunoştinţă de cauză referitor la conţinutul a ceea ce s-a susţinut că este o abatere disciplinară gravă”.

Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Sectorului 2 şi are primul termen în 12 septembrie.

Mediafax

Un Comentariu la "Rechizitoriul DNA: Dragomir şi Sandu au cunoscut situaţia reală, dar au deformat-o, pentru excluderea “U” Craiova"

  1. Pingback: Rechizitoriul DNA: Dragomir şi Sandu au cunoscut situaţia reală, dar au deformat-o, pentru excluderea “U” Craiova | Ziarul Semnal de Olt

Leave a Reply

Your email address will not be published.