Razii în Prahova. Mandatele de percheziție vizează locuințele unor persoane cercetate pentru înșelăciune, punerea în circulație a produselor contrafăcute și furt calificat

Data:

O razie de amploare este desfășurată marți de către polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova în orașul Plopeni și comuna Valea Călugărească, având ca scop combaterea infracțiunilor cu violență din mediul stradal. În cadrul acțiunii, sunt puse în executare 12 mandate de percheziție domiciliară.

Polițiștii, sprijiniți de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova și ai Grupării de Jandarmi Mobilă Matei Basarab din Ploiești, urmăresc depistarea persoanelor care se sustrag legii, combaterea traficului și consumului de droguri, traficului de persoane, precum și a neregulilor din traficul rutier.

Mandatele de percheziție vizează locuințele unor persoane cercetate pentru înșelăciune, punerea în circulație a produselor contrafăcute și furt calificat, în cadrul unor dosare penale supravegheate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești.

Dana Mateescu
Dana Mateescuhttps://revistatreispe.wordpress.com
Dana Fodor Mateescu este absolventă a Colegiului de Jurnalism, precum şi a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti. A lucrat ca reporter de teren la Radio Uniplus, apoi la Radio 21. A urmat o perioadă bogată de colaborări la cotidienele centrale, ca reporter special – Național, Cronica Română, Adevărul, Dimineața, Gazeta de Sud, Libertatea, 7 Plus, Puterea, dar a scris și pentru revistele Academia Cațavencu, Plai cu Boi, Aspirina săracului, Singurul Atu, Claudia, Povești adevărate, Femeia, Lumea credinței, ș.a.. A debutat cu poezie în anul 2000, în Ziua literară, la cenaclul „Euridice”. A publicat mai multe volume de proză: - „Fetiţele din Cimitirul Roşu” - editura Mateescu; - „Povestiri din Bucureşti” - editura Cartea Românească; - „Tembelă până la moarte” - editura Cartea Românească; - „În pielea goală pe acoperișul fierbinte” - editura ROCART. Volume de poezie: - „Regele cu coroană de hârtie”; - „Poate că melcii au fost odată îngeri”. Cărți pentru copii: - „Inimioară de căţel”- editura Mateescu; - „Aventurile lui Bâz-Bâz cel isteţ” - editura Mateescu.

Share articol:

Citiți și:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
SEMNAL