Razie in orasul Cazanesti

Data:

Peste 20 de tone de deşeuri feroase indisponibilizate / Sancţiuni contravenţionale în valoare de 22.225

 

fier vechiPentru creşterea gradului de siguranţă publică a cetăţenilor, efective din toate structurile operative ale Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa au fost angrenate în cursul zilei de ieri, 07 mai a.c., în intervalul orar 15.00 – 20.00, în executarea unor activităţi în sistem integrat şi controale în locurile şi zonele de interes operativ de pe raza oraşului Căzăneşti.

Prin asigurarea interoperabilităţii structurilor implicate, pe timpul desfăşurării acţiunilor specifice s-a urmărit prevenirea şi combaterea faptelor comise cu violenţă, identificarea suspecţilor implicaţi în astfel de fapte, identificarea de bunuri provenite din săvârşirea de infracţiuni, verificarea legalităţii funcţionării societăţilor comerciale, verificarea deţinătorilor legali de arme letale şi neletale, depistarea persoanelor şi bunurilor urmărite în temeiul legii, date în consemn, precum şi constatarea în flagrant a altor fapte penale.

Poliţiştii au colaborat cu efectivele Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Ialomiţa, comisarii Gărzii Financiare, specialişti ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului, inspectori din cadrul Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului şi Direcţiei de Sănătate Publică Ialomiţa.

Pe parcursul raziei au fost legitimate peste 130 de persoane şi au fost controlate 16 societăţi comerciale, fiind aplicate în total 24 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor depăşind suma de 22.000 lei.

Poliţiştii aflaţi în filtrele rutiere instituite au verificat 42 de autoturisme, în 2 cazuri, alături de măsura principală de aplicare a punctelor amendă, fiind dispusă şi măsura complementară de reţinere a permisului de conducere.

De asemenea, în urma controlului efectuat la o societate comercială cu profil de activitate comercializare de produse feroase, au fost indisponibilizate 20.740 kg deşeuri reciclabile industriale, pentru care agentul economic nu a putut prezenta documentele de provenienţă. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea provenienţei bunurilor în cauză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Share articol:

Ultimele articole

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Articole asemanatoare
SEMNAL

Un incendiu a mistuit trei case în Tunari

Ieri seară, un incendiu puternic a distrus trei case...

Tosca de Puccini cu Opera Națională București la festivalul DescOperă din Republica Moldova

Sâmbătă, 22 iunie, spectacolul „Tosca” de Puccini va fi...

La ACSO Viitorul Pantelimon se cresc campioni!

Echipa U15 de la ACSO Viitorul Pantelimon a fost...