Rănit grav de o maşină, în timp ce amenaja o trecere de pietoni din Prahova

Rănit grav de o maşină, în timp ce amenaja o trecere de pietoni din Prahova

Un muncitor care vopsea o trecere de pietoni în zona giratoriului suspendat din comuna prahoveană Blejoi, a fost lovit de un şofer neatent. Potrivit Biroului de Presă al Poliţei Prahova, bărbatul se pare că este în stare gravă.

Accidentul s-a petrecut la orele prânzului, în timp ce echipa de muncitori lucra pentru reamenajarea trecerilor de pietoni din zona giratoriului de la Blejoi, pe DJ 102. Muncitorul, un tânăr în vârstă de 27 de ani, se află în stare gravă şi a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean Ploieşti. Şoferul a fost testat cu alcooltestul, dar nu consumase băuturi alcoolice.

Leave a Reply

Your email address will not be published.