PROTEST LA PREFECTURA ARGEȘ! Angajații amenință că vor intra în grevă generală și că vor boicota alegerile europarlamentare

Data:

În cursul acestei zile, angajații instituțiilor prefectului din toată țara au organizat un protest pentru a-și exprima (din nou) nemulțumirle.
În intervalul 10.00-12.00, cei peste 1400 de salariați din prefecturile din toată țara (funcționari publici și personal contractual) au încetat lucrul șiu au pichetat sediile tuturor instituțiilor prefectului din țară. Și la Argeș, angajații Prefecturii au ieșit pe treptele din fața instituției pentru a-și prezenta doleanțele și pentru a anunța ce va urma în cazul în care revendicările acestora nu vor fi îndeplinite.

„Noi, salariații din instituțiile prefectului, solicităm de urgență, adoptarea Proiectului de Lege nr. 285/2022 pentru modificarea OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ și pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în așa fel încât salarizarea noastră să se facă pe grilă de administrație de stat, așa cum sunt încadrați, la acest moment, aproape toți angajații din serviciile publice deconcentrate.
Considerăm că salarizarea personalului din cadrul instituţiilor prefectului trebuie să fie la nivelul funcţiilor publice de stat, având în vedere că instituţia prefectului este un organ de control al activităţii autorităţilor publice locale și de conducere a serviciilor publice deconcentrate.

În prezent, un angajat al instituţiei prefectului are un salariu mult mai mic decât un angajat din consiliul judeţean, primării de municipii și orașe și servicii publice deconcentrate.
Facem precizarea că, acesta este ultima noastră actiune moderată de protest. De săptămâna viitoare vom demara procedurile în vederea declanșării conflictului colectiv de muncă cu Ministerul Afacerilor Interne și Guvernul României, pentru declanșarea grevei generale.
Intenționăm să declanșăm greva generală în perioada premergătoare desfășurării alegerilor europarlamentare prin blocarea tuturor procedurilor specifice organizării alegerilor, proceduri ce se realizează de către angajații din prefecturi (preluarea și predarea buletinelor de vot, precum și a celorlalte materiale necesare procesului electoral, asigurarea plății tuturor celor implicați în procesul electoral ș.a.).
Sperăm ca mesajul nostru să fie recepționat de către liderii coaliției politice aflată la guvernare, premierul Marcel Ciolacu și președintele Nicolae Ciucă, iar proiectului de lege amintit să fie adoptat de plenul Camerei Deputaților!”
– se arată într-un comunicat de presă semnat de angajații Instituției Prefectului – Județul Argeș.

Share articol:

Citiți și:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
Național/Internațional

​Cutremur de 6,2 grade, în Marea Marmara. Seismul, resimțit și în România.

Un cutremur cu magnitudinea 6,2 a zguduit miercuri, 23...

Festivalul Neversea 2025 a fost anulat. Următoarea ediție va avea loc în 2026

Decizia a fost luată din cauza imposibilității de a...

Zi de sărbătoare la Fundația „Sfântul Sava” – Părintele Mihail Milea, omagiat cu ocazia împlinirii a 66 de ani

Atmosferă de sărbătoare și recunoștință la Fundația „Sfântul Sava”...

Bărbat grav rănit după ce a căzut de pe podul de la Drăgaică, în Buzău

Un incident grav a avut loc astăzi în municipiul...

Educatoare din Sectorul 1, trimisă în judecată pentru maltratarea a șase copii

O educatoare în vârstă de 47 de ani, din...

Alertă majoră de securitate: Atacuri sofisticate vizează utilizatorii Gmail, în ciuda măsurilor avansate de protecție

Protejarea conturilor online devine tot mai complicată, chiar și...

Semnal Magazin
SEMNAL

Tulcea: Doi căței uciși cu bestialitate în curtea stăpânilor. Poliția a deschis dosar penal

Incident revoltător în comuna Luncavița, județul Tulcea. Un bărbat...

Strawberries & Cream Crepe Cake – desertul delicat al verii

Un desert rafinat, spectaculos și incredibil de savuros, Tortul...

Ford Mustang Dark Horse – puterea întunecată a legendarei muscle car

Ford Mustang a fost întotdeauna un simbol al performanței...

Gran Canaria – perla exotică a Arhipelagului Canare

Situată în mijlocul Oceanului Atlantic, Gran Canaria este a...

„Cel mai urât animal din lume” a fost numit Peștele Anului în Noua Zeelandă

Blobfish-ul, cunoscut adesea drept „cel mai urât animal din...

Nașterea Romei – 753 î.Hr.

Roma, unul dintre cele mai influente orașe din istoria...

Ötzi: cel mai vechi caz nerezolvat din lume

În anul 1991, doi turiști germani care se plimbau...