Programul Casa Verde Fotovoltaice pentru Regiunea de Sud-Est, care include județele Buzău, Brăila, Constanța, Galați, Vrancea și Tulcea, a înregistrat o cerere imensă, fondurile alocate fiind epuizate în mai puțin de 2 minute de la deschiderea sesiunii de înscrieri, la ora 10:00.
Bugetul disponibil de peste 242 milioane lei a permis depunerea a 8.091 dosare, dintre care cele mai multe au fost înregistrate în Buzău (1.731), urmat de Constanța (1.719) și Galați (1.535), în timp ce Tulcea a avut cele mai puține cereri (703).
O nouă etapă de înscrieri este programată pentru mâine, vizând locuitorii din zona București-Ilfov. În cadrul acestui program, persoanele fizice pot obține o finanțare de până la 30.000 lei pentru achiziția și montarea unui sistem fotovoltaic, cu condiția de a contribui cu o sumă proprie de 3.000 lei.