Printre cei arestaţi pentru trafic de droguri se află şi fiul directoarei de la CJAS Dâmboviţa

Data:

Patru bărbaţi, între care şi fiul directoarei de la Casei de Asigurări de Sănătate Dâmboviţa şi un avocat, au fost arestaţi preventiv, pentru trafic de droguri, după ce la locuinţele lor au fost descoperite, în urma unor percheziţii, cannabis şi instrumente pentru prepararea acestuia.

inchisoare-penitenciar-inchisoare-gratii

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Dâmboviţa, oamenii legii au făcut percheziţii în Târgovişte şi în localitatea Tătărani, la locuinţele a patru persoane suspectate de trafic de droguri.   “În urma percheziţiilor, au fost găsite 152 de grame de cannabis, diverse instrumente pentru prepararea acestuia, o instalaţie artizanală pentru producerea haşişului şi stimularea creşterii plantelor de cannabis, precum şi diferite sume de bani”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, agent Raluca Florescu. Iniţial, cei patru suspecţi în acest caz au fost reţinuţi, fiind acuzaţi de trafic de droguri. Ulterior, au fost prezentaţi Tribunalului Dâmboviţa, care a emis mandate de arestare preventivă, pentru 29 de zile, pe numele acestora. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Ploieşti. Potrivit unor surse judiciare, printre cei patru suspecţi se află şi fiul directoarei de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Dâmboviţa, în vârstă de 29 de ani. Acesta împreună cu doi bărbaţi, unul de 32 de ani şi altul de 38 de ani, procurau droguri din Bucureşti şi le vindeau în Târgovişte, prin intermediul unui bărbat în vârstă de 36 de ani, care este avocat. Activitatea infracţională a celor patru este monitorizată începând din luna ianuarie a acestui an.

adevarul.ro

Share articol:

Citiți și:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
Național/Internațional

​Cutremur de 6,2 grade, în Marea Marmara. Seismul, resimțit și în România.

Un cutremur cu magnitudinea 6,2 a zguduit miercuri, 23...

Festivalul Neversea 2025 a fost anulat. Următoarea ediție va avea loc în 2026

Decizia a fost luată din cauza imposibilității de a...

Zi de sărbătoare la Fundația „Sfântul Sava” – Părintele Mihail Milea, omagiat cu ocazia împlinirii a 66 de ani

Atmosferă de sărbătoare și recunoștință la Fundația „Sfântul Sava”...

Bărbat grav rănit după ce a căzut de pe podul de la Drăgaică, în Buzău

Un incident grav a avut loc astăzi în municipiul...

Educatoare din Sectorul 1, trimisă în judecată pentru maltratarea a șase copii

O educatoare în vârstă de 47 de ani, din...

Alertă majoră de securitate: Atacuri sofisticate vizează utilizatorii Gmail, în ciuda măsurilor avansate de protecție

Protejarea conturilor online devine tot mai complicată, chiar și...

Semnal Magazin
SEMNAL

Tulcea: Doi căței uciși cu bestialitate în curtea stăpânilor. Poliția a deschis dosar penal

Incident revoltător în comuna Luncavița, județul Tulcea. Un bărbat...

Strawberries & Cream Crepe Cake – desertul delicat al verii

Un desert rafinat, spectaculos și incredibil de savuros, Tortul...

Ford Mustang Dark Horse – puterea întunecată a legendarei muscle car

Ford Mustang a fost întotdeauna un simbol al performanței...

Gran Canaria – perla exotică a Arhipelagului Canare

Situată în mijlocul Oceanului Atlantic, Gran Canaria este a...

„Cel mai urât animal din lume” a fost numit Peștele Anului în Noua Zeelandă

Blobfish-ul, cunoscut adesea drept „cel mai urât animal din...

Nașterea Romei – 753 î.Hr.

Roma, unul dintre cele mai influente orașe din istoria...

Ötzi: cel mai vechi caz nerezolvat din lume

În anul 1991, doi turiști germani care se plimbau...