Primăria Ploieşti a virat 1,2 milioane de euro în conturile clubului Petrolul

petrolul-ploiestiPrimăria Ploieşti a virat clubului de fotbal Petrolul Ploieşti suma de 1,2 milioane euro din totalul de trei milioane de euro promişi de Consiliul Local Ploieşti de la buget, pentru performanţele echipei în acest sezon competiţional. Autorităţile locale ploieştene au trimis joi, 11 iulie, către Trezorerie, ordinul de plată prin care achită clubului de fotbal Petrolul Ploieşti suma de 1,2 milioane de euro pentru performanţele obţinute de echipă în acest sezon competiţional, a declarat Alina Istrătescu, responsabil cu relaţiile publice în cadrul Primăriei Ploieşti.
Echipa ploieşteană primeşte aceşti bani de la bugetul local la o zi după ce a fost învinsă de Steaua Bucureşti în Supercupa României. Suma virată joi de la bugetul local al municipiului Ploieşti clubului de fotbal este prima tranşă şi reprezintă doar o parte din totalul de trei milioane de euro pe care autorităţile locale le-au promis clubului de fotbal în situaţia în care echipa Petrolul obţine rezultate deosebite în acest sezon competiţional.
Pe data de 20 decembrie 2012, Consiliul Local Ploieşti a aprobat hotărârea nr. 466 „privind cooperarea municipiului Ploieşti cu Asociaţia comunitară Lupii Galbeni 2012 în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, servicii şi proiecte de interes public local, având ca obiectiv principal susţinerea şi promovarea echipei de fotbal FC Petrolul Ploieşti“.
Prin această hotărâre autorităţile locale au încheiat un contract între municipiul Ploieşti şi Asociaţia „Lupii Galbeni“, prin care autorităţile locale îşi asumă obligaţia de a asigura sume în cuantum de milioane de euro, în funcţie de rezultatele echipei de fotbal, banii urmând a fi asiguraţi de la bugetul local şi achitaţi jucătorilor echipei şi staff-ului (antrenor, masor, medic, asistent, kinetoterapeut, preparator fizic, manager sportiv) cu titlu de salarii, rate contractuale, premii sau sponsorizări. Conform contractului care face parte din hotărârea adoptată de Consiliul Local Ploieşti şi care este valabil pe o perioadă de cinci ani competiţionali începând cu sezonul competiţional 2012-2013, echipa de fotbal ploieşteană primeşte un milion de euro de la bugetul local în cazul în care se clasează pe unul din locurile 6 – 10 în Liga I, iar suma creşte la două milioane de euro în cazul în care echipa se clasează pe unul din locurile 1 – 5 în Liga I.
Acelaşi contract prevede de asemenea acordarea sumei de un milion de euro de la bugetul local în cazul câştigării Cupei României de către echipa ploieşteană, trofeu pe care echipa l-a câştigat. Prin acelaşi contract, echipa de fotbal se obligă să utilizeze sumele alocate de la bugetul local exclusiv pentru plata salariilor, ratelor contractuale, premiilor sau sponsorizărilor cuvenite jucătorilor şi staff-ului. În urmă cu o lună, primarul municipiului Ploieşti, Iulian Bădescu a stabilit împreună cu acţionarul majoritar al clubului de fotbal, Daniel Capră, ca autorităţile locale să achite până pe data de 10 iulie 1,2 milioane de euro, urmând ca restul de 1,8 milioane euro să fie plătiţi în tranşe pe parcursul sezonului competiţional 2013-2014.
La acea dată, Bădescu anunţa că autorităţile locale nu dispun de întreaga sumă de trei milioane de euro pentru a vira aceşti bani clubului de fotbal şi recunoştea că nu a crezut că echipa va ajunge la performanţele pe care le-a obţinut în acest sezon competiţional.
Petrolul Ploieşti a câştigat Cupa României-Timişoreana la fotbal, dupa ce a învins echipa CFR Cluj cu scorul de 1-0 (1-0).
Petrolul Ploieşti şi CFR Cluj sunt singurele echipe din provincie care au cucerit Cupa României în ultimii 18 ani, ploieştenii reeditând performanţa din 1995. CFR a cucerit Cupa în 2008, 2009 şi 2010, iar Petrolul mai are în palmares două trofee, în 1963 şi 1995. Petrolul a mai jucat finala în 1952, când se numea Flacăra.

Leave a Reply

Your email address will not be published.