Prima fermă de pui bio din România a fost inaugurată în judeţul Olt

Cele mai citite

România a dat oficial startul primei ferme de pui bio. În ciuda provocărilor întâmpinate în 2023, an în care piața și stabilitatea au fost la test, o companie românească a făcut un pas curajos pentru a aduce pe piață produse cu adevărat bio. Această fermă, situată în județul Olt, nu doar a deschis ușile, ci a și generat peste o sută de noi locuri de muncă.

Produsele bio încep să-și facă simțită prezența pe piața noastră. Un pui pentru a fi considerat bio trebuie să îndeplinească mai multe criterii stricte referitoare la modul său de viață.

“Bio nu înseamnă doar furaj, nu folosim antibiotice, ci înseamnă să oferi păsării posibilitatea de a-și exprima potențialul dezvoltat în timp prin evoluție. Pasărea trebuie să aibă acces la lumină, să se bucure de soare și să aibă oportunitatea de a pășuna”, a declarat Ovidiu Magiar, șeful fermei.

În ultimii ani, piața a fost supusă unor presiuni din multiple direcții, inclusiv criza din industria energetică, fluctuațiile prețurilor cerealelor și cerințele de certificare ridicate, ceea ce a făcut ca multe companii să ezite. Cu toate acestea, noua fermă din județul Olt a mers înainte și a creat mai mult de o sută de noi locuri de muncă.

“Se creează foarte multe noi locuri de muncă. Mai mult de atât, am avut o discuție cu omologul meu francez în ceea ce privește producția de pui. În Franța, gradul de autosuficiență este de aproximativ 50%, în timp ce în România avem o autosuficiență de 130%, ceea ce cred că va face ca aceste produse să fie căutate atât de retaileri din România, cât și de cei din Uniunea Europeană”, a subliniat Florin Barbu, ministrul Agriculturii.

Specialiștii în nutriție afirmă că aceste produse bio conțin o concentrație mai mare de nutrienți activi comparativ cu alte produse alimentare, cu o creștere de până la 40%, ceea ce poate contribui la prevenirea diverselor afecțiuni.

“Ca consumatori, reușim să evităm intoleranțele, alergiile, indigestiile și alte manifestări numite atopice, care nu au o cauză clară, dar care sunt în mod evident influențate de calitatea aerului pe care îl respirăm și de alimentația noastră”, a explicat Mihael Bilic, medic nutriționist.

Pentru a putea fi considerat bio, un pui trebuie să crească în aer liber pe o suprafață minimă de 4 metri pătrați pe cap de pasăre. Materiile prime nu sunt modificate genetic, nu se utilizează pesticide, antibiotice sau aditivi sintetici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele articole

O altă victimă a sistemului medical își spune povestea… post-mortem

Ioana Săndulescu a fost medic primar medicină de laborator la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe "Sf. Spiridon". Spunem "a fost", pentru...

Alte articole din aceasta categorie