Disputa inceputa in luna mai intre prefectul judetului Prahova, Adrian Dobre, si presedintele Consiliului Judetean (CJ) Prahova, Mircea Cosma, continua, seful administratiei judetene fiind acuzat de incompatibilitate dupa ce a votat, in 2009, o hotarare prin care au fost expropriati cei doi copii ai sai.
Dupa ce Tribunalul Prahova si Curtea de Apel Ploiesti au dat castig de cauza in acest conflict Consiliului Judetean, prefectul Adrian Dobre a anuntat, miercuri, intr-o declaratie de presa, ca a facut o sesizare in acest sens si la Agentia Nationala de Integritate (ANI), asteptand raspuns din partea acesteia.
„Sustin si salut toate proiectele pe fonduri europene care sunt realizate cu legalitate. Astazi (n.r. miercuri) se demareaza un proiect tot pe fonduri europene, cel privind realizarea DJ 236, care face legatura intre DN 1 si DN 1B. Vizavi de acest proiect, am fost in instanta cu presedintele Consiliului Judetean, noi aflandu-ne intr-o pozitie contradictorie vizavi de o hotarare a CJ prin care presedintele institutiei s-a aflat intr-o crasa stare de incompatibilitate, deoarece a votat in plenul CJ acordarea de bani in vederea exproprierii unor terenuri care apartineau fiilor dansului. In acest sens, am facut o sesizare catre ANI si astept pozitia oficiala a acesteia“, a declarat Dobre.
De asemenea, prefectul a precizat ca ia in calcul si varianta de a-l chema in instanta pe fostul prefect, Radu Oprea, in mandatul caruia hotararea CJ cu pricina a primit avizul de legalitate.
„Iau in calcul posibilitatea de a chema in instanta prefectul de atunci, cel care trebuia sa vegheze la legalitatea acestei probleme. (…) Nu doresc sa particip la conferinta de azi (n.r. miercuri) pentru ca nu este posibil ca prin prezenta mea sa girez acest proiect unde exista riscul sa returnam banii din cauza crasei incompetente si a avaritiei presedintelui CJ“, a mai spus Adrian Dobre.
Presedintele Consiliului Judetean, Mircea Cosma, sustine insa ca problema ridicata de catre prefect a fost clarificata in instanta, aceasta dand castig de cauza CJ.
„Problema nu mai exista. Problema a fost. In 2007, acest traseu al DJ 236 a fost aprobat, nu l-am aprobat in 2009, ci atunci am aprobat doar cuantumul despagubirilor. Proiectul a fost aprobat in 2007. Pe chestiunea hotararea de Consiliu Judetean privind despagubirile, sunt mirat inca, pentru ca prefectul era subprefect si HCJ a fost data spre legalitate Prefecturii. Noi nu am putut trece mai departe cu finantarea decat dupa ce Prefectura din 2009, cand actualul prefect era subprefect, a emis hartia ca HCJ este conforma. Ca ne-am trezit in 2011, asta e alta treaba“, a explicat Cosma.
Inceperea lucrarilor pentru construirea, cu fonduri europene, a unui drum (DJ 236) care face legatura intre DN 1 si DN 1B a fost blocata timp de mai multe luni din cauza procesului dintre Prefectura si Consiliul Judetean (CJ) Prahova.
Pe data de 28 mai a acestui an, Prefectura Prahova a depus o actiune la Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Prahova, solicitand anularea hotararii de Consiliu Judetean care viza declansarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privata situate pe amplasamentul DJ 236, motivand ca pe lista anexata HCJ 55/2009 apareau si numele celor doi copii ai sefului CJ, respectiv Vlad si Andreea Cosma.
Instanta a admis exceptia tardivitatii si a respins actiunea Prefecturii, dar aceasta din urma a inaintat recurs, Curtea de Apel Ploiesti respingandu-l ca nefondat pe 8 septembrie.
Proiectul privind „Cresterea capacitatii de trafic prin realizarea legaturii rutiere intre DN 1 si DN 1B (realizarea drumului judetean de Centura DJ 236), in zona de nord a municipiului Ploiesti“ a fost lansat, miercuri, valoarea totala a acestuia fiind de 43,9 milioane lei.
Presedintele CJ Prahova, reclamat de prefect la ANI
Data:
Disclaimer
„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător." Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal