Presedintele Consiliului Judetean (CJ) Prahova, Mircea Cosma, a anuntat, vineri, intr-o conferinta de presa, ca va candida la un nou mandat la sefia administratiei judetene, daca actualul senator PNL Teodor Melescanu, care are cu doua procente mai mult in sondaje, decide sa nu intre in aceasta cursa.
„Eu sunt un om rational. Din sondaje, a iesit ca domnul Melescanu este pe primul loc cu doua procente. Adica, dansul are 64%, iar eu am 62%, la credibilitate, in sondajul PSD. Daca domnul Melescanu nu candideaza, candidez eu“, a afirmat Cosma.
De asemenea, presedintele CJ a precizat ca, in ceea ce priveste candidaturile pentru primaria municipiului Ploiesti, discutiile nu au fost deocamdata finalizate, cercetarile sociologice ale PSD aratand ca actualul edil, Andrei Volosevici (PDL), se afla pe primul loc cu aproximativ 48%, fiind urmat de social-democratul Iulian Badescu (31,4%) si de liderul liberal Adrian Semcu.
„Impartirea judetelor care a aparut pana acum in ziare nu are un caracter oficial. USL Prahova este chemata la Bucuresti in cursul saptamanii viitoare, pentru ca fiecare judet se negociaza separat. Pentru municipiul Campina, nu am facut un sondaj cu un institut, dar s-au facut pana acum diverse tatonari privind notorietatea“, a explicat presedintele Consiliului Judetean Prahova.