Prefectul a semnat ordinul de încetare de drept a mandatului primarului de la Belciugatele

Data:

Prefectul judeţului Călăraşi, Emil Muşat, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că a semnat ordinul de încetare a mandatului primarului comunei Belciugatele, Petre Dinei.
Potrivit acestuia, constatarea încetării de drept a mandatului lui Petre Dinei vine ca urmare a schimbării domiciliului acestuia într-o altă unitate administrativ-teritorială, în perioada decembrie 2010 – iunie 2011.
Contactat telefonic, Petre Dinei a declarat, pentru AGERPRES, că după ce va primi de la Instituţia Prefectului ordinul de încetare de drept al mandatului de primar, îl va ataca în instanţa de contencios-administrativ.
Emil Muşat a mai spus că vineri a semnat şi un ordin de încetare de drept a mandatului unui consilier judeţean din cadrul Consiliului Judeţean Călăraşi, care se afla în stare de incompatibilitate deoarece îşi exercita în acelaşi timp şi funcţia de consilier local al unei comune.

Share articol:

Citiți și:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
Național/Internațional

Elena Lasconi susține candidatul „faptelor și al drumului proeuropean” în turul doi al prezidențialelor

Președinta USR, Elena Lasconi, a anunțat marți, într-o postare...

Panică în Zărnești și Blăjani. O ursoaică care are pui atacă gospodăriile oamenilor

O ursoaică însoțită de doi pui a fost observată...

Piedone, în acțiune: Sex-shop-urile din București, luate la puricat de Protecția Consumatorilor

Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au efectuat...

Jaf într-o capelă din București: un bărbat a furat bijuteriile unui decedat

Un incident tulburător a avut loc într-o capelă din...

Semnal Magazin
SEMNAL

Pecron E300LFP – O sursă de energie fiabilă pentru orice aventură în natură

Pentru echipa editorială a rubricii Călătorii din ziarul Semnal,...

BANCURI CU POLITICENI

Sună o babă la ziarul Semnal. — Alo, Semnal? Am...

BANCURI CU BETIVI

Doi prieteni stau de vorbă. Unul dintre ei vorbește...

BANCURI CU BLONDE

La gară.- Nu vă supărați, pot să vă pun...

BANCURI CU AVOCAȚI

Inculpatul către avocatul său:- Dacă scap cu șase luni,...

BANCURI CU 112

Doi vânători merg cu puștile prin pădure.Deodată unul din...

BANCURI CU POLIȚIȘTI

Un poliţist este la pescuit.Pescuieşte vestitul peştişor de aur...

BANCURI DIN ARMATA

- Asculta la mine, soldat! Daca n-ai bea atata,...